Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, nu mai am de ce să rămân ministru

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 septembrie 2025 19 afişări

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că nu va mai rămâne în funcţie dacă moţiunea simplă depusă de AUR va fi aprobată, chiar dacă nici el, nici premierul nu sunt obligaţi să-i ceară demisia. David afirmă că şi-a făcut datoria în educaţie şi aşteaptă ca programul său de reforme să fie susţinut.

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, nu mai am de ce să rămân ministru

„Dacă în urma moţiunii simple, deşi nu sunt obligat şi premierul nu este obligat să-mi ceară demisia sau eu să-mi pun demisia, eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susţine un program al unei coaliţii care văd că, sau care s-ar putea să nu şi-l mai asume, mai ales că mă simt liniştit”, spune la Digi24 Daniel David, întrebat dacă va demisiona în cazul în care moţiunea simplă depusă de AUR, care va fi dezbătută şi votată luni, va fi aprobată.

Ministrul Educaţiei afirmă că nu ar rămâne în funcţie nici dacă premierul i-ar cere acest lucru.

„Eu mi-am făcut datoria. Ţara, repet, ca urmare, şi a contribuţiei educaţiei, a scăpat de junk, iar educaţia are salarii şi burse. În momentul ăsta eu pot rămâne pentru a fi un ministru care începe să treacă din logică de austeritate în reformă, dar vreau să văd că coaliţia este alături de mine, sau dacă nu mai este alături de mine, asta este, mi-am făcut datoria, sistemul a fost salvat, pot să plec”, încheie David.

Alianţa pentru Unirea Românilor a înregistrat la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, acuzându-l pe Daniel David că a impus măsuri de austeritate care ar duce la concedieri mascate, comasarea haotică a şcolilor şi scăderea calităţii actului educaţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
david,
moţiune,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.