Cum explică Florin Cîţu alierea cu PSD, după ce PNL i-a hulit pe social-democraţi

Autor: Andreea Tobias Postat la 10 noiembrie 2021 249 afişări

Florin Cîţu a fost întrebat cum le explică românilor alierea cu PSD, după ce PNL i-a hulit pe social-democraţi, iar el personal a spus că niciodată nu va face alianţă cu PSD. „Asta este. Nici aici nu este cristalizată, nu avem o soluţie, încă se negociază”, răspunde liderul liberal.

Cum explică Florin Cîţu alierea cu PSD, după ce PNL i-a hulit pe social-democraţi

„Trebuie să ne uităm cum am ajuns astăzi aici. Din păcate, foştii parteneri au dat mâna cu PSD, nu au mai vrut să dea mâna cu noi şi suntem azi aici, când trebuie să facem o guvernare pentru români. Le spunem celor care ne-au votat că niciunul dintre principiile pentru care ne-au votat şi niciunul dintre măsurile pentru care ne-au votat nu va fi diluat sau nu va dispărea în această guvernare. Vom merge în continuare în această guvernare pentru a apăra proprietatea privată”, a răspuns preşedintele PNL.

Cîţu i-a asigurat pe antreprenori că nu vor creşte taxele: „pentru asta suntem acolo. Dacă această guvernare înseamnă să fim lângă social-democraţi, asta este. În acest moment asta este soluţia pentru România. Nu vom abdica niciun moment de la acele măsuri şi principii pentru care am fost votaţi”.

Întrebat dacă este vorba şi despre o situaţie de confort şi pentru preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care de mai multe ori PSD a spus, anterior, că şi-ar dori suspendarea preşedintelui, Cîţu spune: „Nu. Nu are nicio legătură. Este vorba de o soluţie pe care o avem în acest moment. Am încercat toate soluţiile: a fost un guvern minoritar condus de Dacian Cioloş, nu a primit voturile. S-a încercat un guvern minoritar PNL - UDMR, nu s-a ajuns la o soluţie. Am flexibilizat mandatul şi am mers către USR, care a rămas ferm pe poziţie. Nu a înţeles că trecuseră congresele şi puteam să discutăm. Am venit în partea cealaltă. Nici aici nu este cristalizată, nu avem o soluţie, încă se negociază”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cîţu,
psd,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.