Cum au ajuns elveţienii să sufere din cauză că au prea puţină zăpadă

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 10 ianuarie 2017 375 afişări

Cum au ajuns elveţienii să sufere din cauză că au prea puţină zăpadă

În timp ce românii urmăresc cu sufletul la gură ştirile despre prognoza meteo, care aduc veşti despre coduri care mai de care mai „aspre”, elveţienii au ajuns să sufere din pricina faptului că în ţara lor ninge tot mai puţin. Din acest motiv, sezonul de ski s-a scurtat cu o lună faţă de acum patru decenii, relatează Bloomberg. Anul acesta, cantităţile de zăpadă din Elveţia sunt cele mai reduse din ultimii 100 de ani. Cu precădere decembrie a fost o lună secetoasă, iar startul sezonului de ski a fost afectat, deşi milioane de turişti sunt atraşi de vârfurile muntoase încărcate de zăpadă şi satele cu aspect pitoresc. Lipsa zăpezii s-a făcut simţită în primul rând în numărul rezervărilor făcute de turişti, mai puţine decât în alţi ani. În regiunea Jungfrau, cunoscută amatorilor de sporturi de iarnă, resorturile s-au confruntat cu o scădere de 25% a numărului de turişti de la începutul sezonului şi până pe 2 ianuarie, conform unui oficial din regiune.

„Discuţiile generale la birou, după Crăciun, au fost legate de lipsa de zăpadă”, spune Mark Dowding, manager în cadrul Bluebay Asset Management LLP la Londra; el şi colegii săi au verificat zilnic ştirile meteo pentru a vedea dacă ninge, deoarece a planificat o vacanţă la schi, în februarie. „Am ajuns la concluzia că perioada sărbătorilor de iarnă nu este cea mai bună alegere pentru schi”.

Perioada în care existp zăpadă în Elveţia s-a redus, explică Martine Rebetez, profesor la Universitatea din Neuchatel; el şi colegii săi au studiat volumul de precipitaţii din Elveţia, pe parcursul a patru decenii, cu date furnizate de 11 staţii meteo din Alpi. „Sezonul de ninsori începe cu 12 zile mai târziu şi se încheie cu 26 de zile mai devreme decât în anii 1970,” spune profesorul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
elvetia,
zapada,
suferinta,
ninsori,
turisti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.