Cum arată „carnea” crescută în laborator. Va fi mult mai ieftină decât cea care se găseşte acum în magazine | FOTO

Postat la 20 iulie 2018 202 afişări

Eticheta „produs tradiţional” ar putea avea o cu totul altă semnificaţie în viitorul apropiat, respectarea unei reţete şi metode tradiţionale implicând şi folosirea de carne „reală”.

Cum arată „carnea” crescută în laborator. Va fi mult mai ieftină decât cea care se găseşte acum în magazine | FOTO

Alternativa, mai ieftină, vor fi produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi.

 

Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, potrivit Go4it.

Proiectul, finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat.

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.