Cum a reuşit un camion de mâncare să ajute la clădirea unui imperiu de milioane de dolari

Autor: Ioana Matei Postat la 12 septembrie 2016 530 afişări

Cum a reuşit un camion de mâncare să ajute la clădirea unui imperiu de milioane de dolari

David Choi este un antreprenor din St.Louis care a evoluat de la o investiţie de 18.000 de dolari, la un lanţ de restaurante de 4,5 milioane de dolari, potrivit Entrepreneur. În prezent lanţul lui Choi este format  din patru restaurante şi un camion în care comercializează mâncare, axate pe zona de fast food cu specific coreeano-mexican.

”Am început Seoul Taco în mijlocul recesiunii fiindcă nu mi-am dorit să lucrez 100 de ore pe săptămână pentru trei salarii minime. Mi-am vândut maşina, am depus banii în bancă şi am găsit pe cineva care vindea un camion cu mâncare în Philadelphia pentru 40.000 de dolari. Aveam doar 18.000 de dolari. L-a vândut oricum, după ce mi-a spus că soţia lui îl va bate dacă nu va elibera aleea din faţa casei sale. Am condus înapoi în St.Louis, iar a doua zi am fost la chiropractician fiindcă mă durea spatele îngrozitor de la distanţa parcursă în camion.”

Îi era familiară mâncarea coreeană, pe care învăţase să o gătească alături de mama şi bunica sa; astfel că a început să conceapă el însuşi reţetele, mai întâi pentru familia sa. În prima zi în care a început să vândă preparatele, a avut o coadă de 40 de oameni  în faţa camionului său şi a rămas fără mâncare. ”Faptul că am început într-un camion de mâncare ne-a făcut mai puternici, datorită improvizaţiilor pe care trebuia să le facem zilnic. Ne-a ajutat să testăm conceptul  şi am reuşit totodată să îmi recuperez investiţia iniţială în câteva luni.”

În prezent, compania lui are 100 de angajaţi. Din 2013 în 2014, veniturile companiei au crescut cu 153%. ”Nu ne limităm la aceste cifre şi vrem să continuăm să creştem.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.