Consiliul Concurenţei analizează racordarea clienţilor casnici la gaze şi electricitate

Autor: Dorin Oancea Postat la 28 iunie 2021 193 afişări

Consiliul Concurenţei analizează activitatea de racordare a clienţilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în contextul modificării cadrului legislativ aplicabil şi al procesului de liberalizare al celor două pieţe pentru consumatorii casnici.

Consiliul Concurenţei analizează racordarea clienţilor casnici la gaze şi electricitate

Astfel, conform noilor reglementări, introduse în 2020, operatorul de distribuţie de energie electrică sau de gaze naturale are obligaţia de a racorda la reţea toţi solicitanţii clienţi finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire, cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani.

În acest context, ANRE a modificat procedura privind planurile de investiţii ale operatorilor de distribuţie, pentru a asigura capacitatea de a satisface solicitări rezonabile de racordare pe termen lung, fără afectarea investiţiilor care vizează siguranţa în funcţionare a sistemelor de distribuţie.

Prin adoptarea acestor modificări legislative se urmăreşte impulsionarea procesului de racordare a consumatorilor casnici la reţelele de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale. În aceste condiţii, creşterea constantă a numărului locurilor de consum va determina expansiunea pieţelor de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale către consumatorii casnici, putând conduce atât la creşterea portofoliului furnizorilor existenţi, cât şi la apariţia de noi furnizori pe piaţă.

În acelaşi timp, însă, eventualele sincope în procesul de racordare a clienţilor casnici pot afecta procesul de liberalizare, prin limitarea creşterii dimensiunii pieţei, putând conduce în final la restrângerea concurenţei pe piaţa de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale către clienţii casnici.

„Obiectivul nostru este ca procedura de racordare la reţelele de energie electrică şi gaze naturale să se deruleze eficient, transparent, nediscriminatoriu şi cu respectarea regulilor de concurenţă, ceea ce pentru clienţii casnici înseamnă un proces de racordare la reţele cât mai facil şi la preţuri acceptabile” a declarat Bogdan Chiriţoiu preşedintele Consiliului Concurenţei.

Sectorul energetic naţional este unul cu impact puternic şi vizibil atât asupra clientului final casnic, care consumă energie electrică sau gaze naturale pentru satisfacerea necesităţilor zilnice, cât şi asupra întregii economii a României. De altfel, sectorul energetic naţional şi, în particular, domeniile energiei electrice şi gazelor naturale au reprezentat preocupări constante ale Consiliului Concurenţei în ultimii ani, autoritatea de concurenţă folosind în această zonă întreaga paletă de instrumente de care dispune.

În ultimii ani, autoritatea de concurenţă a aplicat mai multe sancţiuni companiilor care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze sau de energie pentru încălcarea normelor de concurenţă.

Astfel, compania Distrigaz Sud Reţele SRL (DGSR) a fost amendată cu 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro), pentru abuz de poziţie dominantă manifestat prin practicarea unor tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuţie, recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN).

Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA a fost sancţionat cu 6,3 milioane lei (aprox. 1,3 milioane euro) pentru că a abuzat de abuz de poziţia sa dominantă prin impunerea unor tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a IUGN, diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor.

Distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas SA şi nouă executanţi de lucrări în domeniu au fost amendaţi cu 920.069 lei pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale prin care au stabilit un preţ fix pentru realizarea IUGN.

În urma implementării angajamentelor asumate de E-Distribuţie Muntenia SA (EDM) în contextul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă, durata medie de obţinere a avizelor tehnice de racordare (ATR) emise de companie a scăzut cu 20%, în condiţiile în care numărul cererilor de racordare a crescut cu 30%. De asemenea, intervenţia Consiliului Concurenţei a condus la creşterea transparenţei procesului de racordare şi a gradului general de informare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare, în ultimul an, numărul de clienţi care utilizează serviciul online de racordare crescând cu peste 90%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
concurenţă,
analiză,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.