Congresul american a ajuns la un acord pentru evitarea unui nou blocaj al statului federal

Postat la 11 decembrie 2013 33 afişări

Negociatorii democraţi şi republicani ai Congresului american au anunţat marţi că au ajuns la un acord cu privire la buget care, dacă va fi adoptat, va permite evitarea unei noi paralizii a administraţiei federale ca cea de două săptămâni din octombrie.

Congresul american a ajuns la un acord pentru evitarea unui nou blocaj al statului federal

 Senatoarea democrată Patty Murray şi reprezentantul republican Paul Ryan, negociatorii celor două tabere, au convocat o conferinţă de presă pentru a dezvălui detaliile compromisului lor, care va fixa nivelul viitor al veniturilor şi cheltuielilor statului federal.

Proiectul de buget ar putea de asemenea să atenueze impactul reducerilor bugetare numite "automate", implementate în martie şi criticate de majoritatea clasei politice.

Acordul marchează o ameliorare remarcabilă în relaţiile dintre republicani şi democraţi care controlează respectiv Camera Reprezentanţilor şi Senatul şi care s-au dovedit incapabili din 2011 să ajungă la un acord cu privire la cheltuielile federale şi impozite - un blocaj care a culminat în octombrie cu prima închidere parţială a statului federal din 1996.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/congresul-american-a-ajuns-la-un-acord-pentru-evitarea-unui-nou-blocaj-al-statului-federal-11755283
11755283
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.