Conform unor investigaţii din SUA, depozitele Amazon sunt precum ''închisoarea pentru angajaţi'' şi ''o colonie izolată a iadului''
Noi investigaţii, inclusiv una a publicaţiei The Daily Beast, descriu condiţiile extrem de grele de muncă ce îi împing pe mulţi angajaţi în punctul în care vor să se sinucidă. De asemenea, puţine lucruri indică o schimbare în bine a acestor condiţii.
Jurnalistul de investigaţii James Bloodworth a spus pentru Business Insider că „atmosfera este precum aceea pe care mi-o imaginez că există în închisoare”, după ce a lucrat sub acoperire la Amazon anul trecut.
The Daily Beast a arătat că au existat 189 de apeluri la urgenţe între octombrie 2013 şi octombrie 2018 de la 46 depozite Amazon. Fiecare apel a fost o cerere a intervenţiei cauzată de problemele mintale ale unui angajat, precum încercări de sinucidere sau gânduri sinucigaşe, scrie Futurism.
Câţiva foşti angajaţi ai Amazon au vorbit despre condiţiile de muncă, ilustrând imaginea de ansamblu care îi poate duce pe unii la sinucidere: „este această colonie izolată a iadului unde oamenii care au căderi nervoase reprezintă un eveniment comun”, a precizat fostul angajat Jace Crouch, notând şi că „este greu să faci aceeaşi sarcină extrem de rapid în schimburi de 10 ore, 4-5 zile pe săptămână”.