Cod roşu de inundaţii pe râuri din Prahova şi Ialomiţa. Avertizări pentru toată ţara

Autor: Laura Buciu Postat la 26 mai 2025 24 afişări

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări cod roşu de inundaţii pentru râuri din Prahova şi Ialomiţa. De asemenea, sunt avertizări cod galben şi cod portocaliu pentru mai multe râuri din aproape toată ţara.

Codul roşu de inundaţii intră în vigoare marţi, la ora 06:00 şi va fi valabil până la ora 24:00, Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Teleajen, Cricovu Sărat (afluenţi ai râului Prahova) din judeţele Prahova şi Ialomiţa.

Codul portocaliu de inundaţii este valabil pe râuri din judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Bacău, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Vrancea şi Galaţi. Astfel, de luni, de la ora 21:00 până miercuri, la ora 12:00 sunt avertizări cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Râul Negru (judeţele Covasna, Harghita şi Braşov), Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele Braşov şi Sibiu), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele Prahova şi Ialomiţa), Sărata – afluent al râului Ialomiţa (judeţele Buzău, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu – amonte S.H. Baniţa (judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Trotuş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Goioasa (judeţele Bacău, Neamţ, Harghita şi Covasna), Bârlad – bazin amonte S.

H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Vrancea şi Buzău), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Drăgeşti (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi).

De luni, de la ora 12:00 până miercuri, la ora 24:00, este în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Brăila, Prahova, Brăila, Suceava, Neamţ, Vrancea, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.

Astfel, în perioada 26 mai, ora 12:00 – 28 mai, ora 24:00 este cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt, Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa (judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău), Călmăţui (judeţele Buzău şi Brăila), Buzău (judeţele Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sӑrat (judeţele Buzӑu şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Drăgeşti (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cod roşu,
râu,
avertizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.