Cine este Saleh al-Arouri, liderul Hamas ucis marţi la Beirut

Autor: Cosmin Pirv Postat la 03 ianuarie 2024 67 afişări

Cine este Saleh al-Arouri, liderul Hamas ucis marţi la Beirut

Saleh al-Arouri, ucis marţi la Beirut, era un important lider politic şi militar palestinian pe care Israelul îl considera unul dintre principalii fondatori ai Brigăzilor Al-Qassam, aripa militară a Hamas, în Cisiordania ocupată, scrie CNN.

Saleh al-Arouri s-a născut în districtul Ramallah în 1966. Şi-a făcut studiile în teritoriile palestiniene şi a obţinut o diplomă de licenţă la Universitatea Al-Khalil din Hebron.

Membru al Hamas din 1987, a început să înfiinţeze şi să organizeze un aparat militar în Cisiordania în 1991-1992, ceea ce a contribuit la lansarea efectivă a Brigăzilor Al-Qassam în Cisiordania în 1992.

A fost fost şef adjunct al Biroului Politic al Hamas şi a contribuit la negocierea eliberării soldatului israelian capturat Gilad Shalit în 2011, în schimbul a 1.027 de prizonieri palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene.

El a fost reţinut în repetate rânduri de către Israel, inclusiv pentru perioade lungi de timp între 1985 şi 1992 şi între 1992 şi 2007, potrivit Consiliului European pentru Relaţii Externe. În 2010, el a fost deportat de Israel în Siria, unde a trăit timp de trei ani, înainte de a se muta în Turcia, iar de acolo în Liban.

Presa oficială de stat libaneză a afirmat că numărul morţilor în urma exploziei din sudul Beirutului, de marţi, a crescut la şase, de la patru, cât indica raportul anterior. Printre morţi se numără şi şeful adjunct al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri. Explozia a fost înregistrată marţi seara într-o suburbie din sudul capitalei Libanului şi ar fi vizat un birou al Hamas.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
saleh al-arouri,
hamas,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.