China sancţionează oficiali şi entităţi din UE ca reacţie la sancţiunile impuse de Bruxelles

Autor: Mihai Draghici Postat la 22 martie 2021 92 afişări

China sancţionează oficiali şi entităţi din UE ca reacţie la sancţiunile impuse de Bruxelles

Administraţia de la Beijing a anunţat, luni, sancţiuni împotriva unor oficiali şi entităţi din Uniunea Europeană ca reacţie la măsuri adoptate de Consiliul UE din cauza abuzurilor comise în regiunea chineză Xinjiang.

Administraţia Chinei a decis sancţionarea a zece oficiali şi a patru entităţi din Uniunea Europeană, conform Ministerului de Externe de la Beijing, citat de postul CGTN.

"Persoanele vizate şi familiile lor au interdicţii de intrare în China continentală, în Hong Kong şi în Macao. Aceste persoane, companiile şi instituţiile asociate au restricţii în efectuarea de afaceri în China", anunţă Ministerul chinez de Externe.

"Partea chineză îndeamnă UE să reflecteze asupra severităţii greşelii făcute şi să o redreseze. UE trebuie să înceteze să le ţină prelegeri altora în domeniul drepturilor omului şi să oprească ingerinţele în afacerile interne ale altora. Trebuie să înceteze practica ipocrită a standardelor duble şi să nu meargă înainte în direcţia greşită. În caz contrar, China, în mod determinat, va avea reacţii suplimentare", avertizează Ministerul de Externe de la Beijing.

Miniştrii de Externe ai ţărilor din cadrul Uniunii Europene au aprobat, luni, impunerea de sancţiuni împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului. Sancţiunile vizează lideri provinciali responsabili de abuzurile asupra etnicilor uiguri în regiunea chineză Xinjiang. Sancţiunile constau în blocarea activelor unor persoane şi entităţi, precum şi în interdicţii de călătorie.

Administraţia Chinei avertizase Uniunea Europeană că va riposta dacă vor fi impuse noi sancţiuni, recomandând Bruxellesului să evite o "confruntare".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
ue,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.