Cele mai puternice 5 campionate au transferat 452 de jucători în valoare de 466 de milioane de USD

Autor: Andrei Mazurchievici Postat la 11 februarie 2015 36 afişări

Cele mai puternice cinci campionate din lume, Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania, au perfectat în perioada de mercato 452 de transferuri, în scădere cu doi la sută faţă de anul trecut, valoarea acestora fiind de 466 de milioane de dolari, un nou record, informează fifa.com.

Suma de 466 de milioane de dolari este cu 36 la sută mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut.

Echipele din Premier League au perfectat transferuri internaţionale în valoare de 173 de milioane de dolari, în timp ce în Bundesliga s-au cheltuit 116 milioane de dolari.

Cluburile franceze au cheltuit cu 50 la sută mai puţini bani faţă de anul trecut, însă FIFA nu a precizat suma.

Aproximativ 80 la sută dintre transferurile realizate în cele cinci campionate analizate au fost perfectate din alte ligi.

Vârsta medie a jucătorilor transferaţi este de 23 de ani şi şapte luni, cu trei luni mai mult decât anul trecut.

Cei mai mulţi jucători legitimaţi au fost britanici (54), spanioli (44) şi francezi (36).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
TRANSFERURI,
RECORD
/actualitate/cele-mai-puternice-5-campionate-au-transferat-452-de-jucatori-in-valoare-de-466-de-milioane-de-usd-13815241
13815241
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.