Cele două învăţături ale lui Mugur Isărescu pentru guvernanţi

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 29 octombrie 2011 27 afişări

România trebuie să găsească moduri noi de a-şi ameliora competitivitatea şi de a creşte calitatea exporturilor, în condiţiile în care avantajele competitive pe care le avea cu patru ani în urmă sunt căutate deja în alte părţi ale lumii, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o conferinţă pe tema comportamentului de afaceri pe timp de criză, la care a participat şi Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor.

România are de acţionat în două planuri, spune Isărescu. În primul rând, România are nevoie să atragă capital şi investiţii. "E de analizat aici partea de politici fiscale în raport cu investitorii străini şi nivelul salariilor comparativ cu alte destinaţii investiţionale, dar nu sunt de neglijat nici unele dezavantaje competitive, precum infrastructura insuficientă sau percepţiile externe referitoare la birocraţie şi corupţie."

Potrivit Raportului Competitivităţii Globale pe 2011-2012 elaborat de Centrul pentru Competitivitate Globală si Performanţă al World Economic Forum, competitivitatea unei ţări este dată de setul de instituţii, politici si factori care determină nivelul productivităţii acesteia. Din această perspectivă, raportul arată că Elveţia îsi păstrează titlul de cea mai competitivă ţară din lume, graţie continuării unei puternice performanţe în afara ţării, iar Nordul şi Vestul Europei domină în top 10 (cu Suedia, Finlanda, Germania, Olanda, Danemarca şi Marea Britanie).

Estonia şi Cehia rămân cele mai competitive ţări din Europa de Est, clasându-se pe locurile 33, respectiv 38, în timp ce România se plasează după Bulgaria (74), ocupând locul al 77-lea. Indicatorul la care România stă cel mai bine este mărimea pieţei, următoarele fiind educaţia superioară şi trainingul (locul 55) si uşurinţa în însuşirea tehnologiei (60). Cel mai prost stăm la gradul de sofisticare a afacerilor (102), instituţii (99), eficienţa pieţei de bunuri (96), inovaţie şi infrastructură (locul 95 în ambele cazuri).

"Dacă ne uităm, de pildă, la Estonia, vedem că se plasează pe o poziţie mai slabă acolo unde stăm noi cel mai bine, adică la mărimea pieţei, în timp ce, în materie de sofisticare a afacerilor şi a inovaţiei, Estonia este cu zeci de locuri mai sus în top", remarcă guvernatorul.

În al doilea rând, România are nevoie de exporturi de bunuri şi servicii, mai ales în condiţiile în care criza economică accentuează competiţia globală, consideră Isărescu. "Cum ne situăm la acest capitol, pe plan european sau global? Sigur, vor spune probabil exportatorii, cursul de schimb este un factor important care influenţează competitivitatea exporturilor românesti, atât direct, cât si indirect. Dar cântăreşte acest factor mai mult decât calitatea produselor sau a serviciilor, lipsa caracterului inovator al afacerilor sau birocraţia?"

Este timpul ca toate eforturile să se orienteze înspre creşterea competitivităţii, coroborată cu creşterea economisirii, investiţii în creştere economică şi nu în consum, apreciază Isărescu: în timp, aceste economii se vor duce nu în consum, ci în investiţii, iar apoi, odată cu creşterea economică, va apărea posibilitatea unei creşteri pe baze sănătoase a consumului. "Nu există decât o singură soluţie: să avem o strategie de dezvoltare, o perspectivă, o viziune - cu deficite rezonabile, sustenabile, care să poată fi finanţabile, să fie acoperite cu intrări de capital autonome sau mai puţin autonome - să asigurăm o creştere economică de durată, cu cât mai puţine suişuri si coborâşuri - o creştere care să ne dea posibilitatea să economism mai mult, fără să consumăm mai puţin."

În lumina acestei realităţi, "cred cu tărie că problema competitivităţii este vitală de acum înainte pentru viitorul pe termen mediu şi lung al României, dar şi al Europei. Esenţială este maniera în care fiecare va reusi să-şi găsească locul într-o piaţă funcţională, globală", a conchis guvernatorul.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cele-doua-invataturi-ale-lui-mugur-isarescu-pentru-guvernanti-8916433
8916433
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.