Cea mai lungă faleză a Dunării va fi modernizată. Investiţia depăşeşte 15 milioane de euro

Autor: Petre Mazilu Postat la 05 august 2020 261 afişări

Cea mai lungă faleză a Dunării va fi modernizată. Investiţia depăşeşte 15 milioane de euro

Cea mai lungă faleză a Dunării se va transforma în totalitate şi va fi modernizată în urma unei investiţii de peste 15 milioane de euro.

Autorităţile locale au încheiat un parteneriat şi au decis să construiască pe faleză o zonă unică.

„Am decis să facem o zonă unică şi spectaculoasă. Faleza este cea mai îndrăgită zonă a oraşului Galaţi, va fi şi cea mai spectaculoasă. Am încheiat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi pentru a duce proiectul la bun sfârşit. Pe faleză vor fi amfiteatre în aer liber, piste pentru alergători şi biciclişti, zone de cafenea, două parcări subterane, spaţii verzi amenajate, iar sculpturile în metal vor face obiectul unui veritabil circuit cultural şi turistic”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

În urma investiţiei, faleza se va transforma într-un muzeu în aer liber.

„Ne-am unit forţele, împreună cu Primăria Galaţi, împreună cu specialiştii de la Muzeul de Arte Vizuale vom face o lucrare unică. Galaţiul se mândreşte cu cea mai mare expoziţie de sculptură în metal din România. Zeci de opere de artă modernă pot fi admirate pe Faleza Dunării. Va fi un muzeu în aer liber, care cu siguranţă va deveni unul din cele mai vizitate şi apreciate locuri din Galaţi”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Elementul central în jurul căruia se va dezvolta proiectul de modernizare a falezei Dunării îl constituie lucrările de sculptură în metal realizate în cadrul taberelor de sculptură din anii 1976, 1977 şi 1991.

Pe Faleza Dunării din Galaţi se află aproape 40 de opere de artă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
faleza,
arta,
primar,
investitie,
galati,
decizie,
spectaculos

Citeşte pe comedymall.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie
Una dintre industriile din România care riscă să intre în colaps. Situaţia este critică
Mediafax
Guvernul Orban a picat testul în Parlament. Revenirea la majorarea pensiilor cu 40%, aprobată de majoritatea controlată de PSD Guvernul Orban a picat testul în Parlament. Revenirea la majorarea pensiilor cu 40%, aprobată de majoritatea controlată de PSD
Germania cere Marii Britanii să înceteze "jocurile" în negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit
MonitorulApararii
Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane
Dispute pe tema ingerinţelor în alegerile din SUA. Cine e mai periculoasă: Rusia sau China?
MonitorulPartidelor
Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia Liderul PMP, către PNL şi USR: Lăsaţi-ne cu ipocrizia
Senatul a aprobat ca profesorii şi personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.