Cazacu, XTB: Riscul principal este ca Bitcoin să devină victima propriului succes

Autor: Mediafax Postat la 19 februarie 2021 26 afişări

Cazacu, XTB: Riscul principal este ca Bitcoin să devină victima propriului succes

Valoarea de piaţă a Bitcoin se află la câteva procente de nivelul care i-ar da o capitalizare de 1 trilion de dolari, suficient de ridicată încât să atragă o atenţie serioasă din partea băncilor centrale. 

Pentru moment, riscul principal ar fi ca Bitcoin să devină victima propriului succes, este de părere Claudiu Cazacu, consulting strategist, XTB România.

Bitcoin a depăşit 50 000 de dolari pe unitate, pentru prima dată în istorie, pe 17 februarie. De la minimele de acum aproximativ un an, până pe 18 februarie, ora 20, Bitcoin a crescut de peste 13 ori. Dinamica este şi mai impresionantă dacă ne gândim că în ianuarie 2015 cotaţia fluctua în jurul a 200 de dolari, iar în 2013 era în jur de 20 de dolari.

Traseul spectaculos al cotaţiilor monedelor virtuale a venit pe un fond puternic favorabil unor astfel de evoluţii. Pe de o parte, apetitul investitorilor de retail pentru pieţele bursiere s-a aflat pe o curbă ascendentă foarte rapidă (timpul petrecut acasă, unele resurse financiare economisite prin limitările forţate de pandemie). Pe de altă parte, nume cu vechime din segmentul instituţional (în special din SUA) s-au arătat foarte deschise spre a investi sau a oferi produse şi servicii din domeniul pe care, cu câţiva ani înainte, îl evitau cu fermitate (JPMorgan, Morgan Stanley).

Teama de inflaţie a avut, de asemenea, un cuvânt de spus, deşi nu poate fi singurul argument, în acest moment. Jocul a devenit mai intens după ce nume ca Mastercard, BNY Mellon sau Tesla au fost asociate în titlurile zilei cu Bitcoin.

Mereu în căutare de ”marfă proaspătă”, participanţii la piaţă şi-au reorientat atenţia şi spre Ethereum, care, o perioadă, rămăsese în umbra celei mai cunoscute monede virtuale. De la începutul anului, până joi 18 februarie, ora 20, Bitcoin a înregistrat un avans de 77%, iar Ethereum unul de peste două ori mai mare: 164%.

Ethereum poate fi utilizată ca ”bază” pentru aşa numitele ”smart contracts”, contracte inteligente, de fapt o modalitate de a automatiza anumite operaţiuni. Prin comparaţie cu Bitcoin, capitalizarea totală (numărul de monede în circulaţie * valoarea unei monede) este de aproape 4 ori mai mică. O serie de monede mai puţin vizibile sau relativ noi (apărute în ultimul an) au beneficiat, la rândul lor, de valul de entuziasm referitor la întregul domeniu, cu surplusul de adrenalină oferit de căutarea ”viitorului Bitcoin”.

Situaţia actuală ar putea părea, la prima vedere, favorabilă fanilor Bitcoin: trend ascendent puternic, vizibilitate în creştere, grad de penetrare tot mai ridicat, cu spaţiu însă pentru utilizarea la scară largă instituţională, planuri ale unor companii de prestigiu de acceptare ca metodă de plată (Tesla).

Valoarea de piaţă a Bitcoin se află la câteva procente de nivelul care i-ar da o capitalizare spectaculoasă de 1 trilion de dolari. Cifra nu este doar un reper simbolic: suma este suficient de ridicată încât să atragă o serioasă atenţie băncilor centrale. De fapt, comentarii oficiale pe un ton reţinut sau chiar avertismente directe (FCA a oferit unul dintre cele mai directe: se pot pierde toţi banii investiţi în monede virtuale) au limitat avansul, dar nu au fost decât o frână temporară, în perspectiva mai largă.

Cu toate acestea, riscul unei reglementări severe nu a dispărut, iar în opinia noastră el a devenit chiar mai ridicat. Cu cât devine mai valoros şi e mai utilizat, în special prin legare la sistemul financiar global, cu atât pericolul unei abordări mai puţin prietenoase din partea autorităţilor devine mai mare.

Pe termen scurt, însă, preţul în sine poate reprezenta o problemă: aprecierea prea rapidă va oferi tentaţii (de a vinde pentru a "asigura" profitul) în creştere celor care au intrat în scop speculativ, şi chiar unei părţi a celor care au un orizont mediu de deţinere.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bitcoin,
analiză,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.