Cardul de sănătate redevine obligatoriu. Consultaţiile la distanţă-menţinute până la finalul anului

Autor: Andreea Tobias Postat la 28 septembrie 2020 37 afişări

Din 1 octombrie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepţia consultaţiilor la distanţă, transmite, luni, într-un comunicat, Casa Naţională de Asigurări de Sănătătate. Se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă.

HG 162/2020 aprobată de Guvern prevede prelungirea aplicabilităţii măsurilor în domeniul sănătăţii până la data de 31 decembrie 2020.

Astfel, se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate. În urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

În cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor.

„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienţi cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:

- biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;

- biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;

- recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive - ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;

- deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
card sănătate,
consultaţii,

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare? Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare?

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

vezi continuarea
ZF.ro
ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de mult, dar acum este o adevărată mină de aur
Mediafax
În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi
Măsuri anti COVID-19 în România: Purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile publice din Cluj. E prima zi de restricţii în Bucureşti, unde şcolile au intrat în scenariul roşu
MonitorulApararii
MI6: Moştenirea lui Younger MI6: Moştenirea lui Younger
Raportul anual UE pentru extindere – oglinda procesului de integrare al Balcanilor de Vest
MonitorulPartidelor
Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa
Clotilde Armand, validată în funcţia de primar al Sectorului 1. Armand: Touche
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc
Caz îngrijorător Teste Covid furate, făcute acasă şi falsificate de o infirmieră şi partenerul ei

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.