Canicula s-a instalat în România! Prognoza meteo în luna iulie

Autor: Petru Mazilu Postat la 25 iunie 2024 37 afişări

Canicula s-a instalat în România! Prognoza meteo în luna iulie

Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiştilor, va fi foarte cald în toată ţara, în special în sud şi sud-est. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în săptămâna 24 iunie – 1 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice, precum şi în extremitatea de sud-vest a teritoriului, iar în rest va fi deficitar.

În săptămâna 1 – 8 iulie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice şi sud-estice, dar şi uşor mai coborâte în extremitatea de vest a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cu excepţia regiunilor sud-estice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi în general excedentare, mai ales în zona Carpaţilor Occidentali.

În săptămâna 8 – 15 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

În săptămâna 15 – 22 iulie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă uşor deficitară în majoritatea regiunilor, au precizat meteorologii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vreme,
caniculă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.