Câciu: Este inacceptabil ca unii funcţionari ai MIPE să dea consultanţă în privat

Autor: Cosmin Pirv Postat la 01 noiembrie 2023 15 afişări

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu anunţă că va pregăti o ordonanţă prin care se vor stabili restricţiile pe care trebuie să le aibă un funcţionar care lucrează cu fonduri europene şi guvernamentale: Este inacceptabil ca unii funcţionari să dea consultanţă în privat.

Câciu: Este inacceptabil ca unii funcţionari ai MIPE să dea consultanţă în privat

„Şmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari şi să dea consultanţă în privat, prevalându-se de o legislaţie mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au şi pentru care sunt plătiţi din bani publici. Ne vom despărţi rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public”, a transmis miercuri, pe Facebook, Adrian Câciu.

Ministrul susţine că „faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE şi care au făcut ca această instituţie să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbţiei de fonduri europene şi de finanţare a dezvoltării economiei româneşti”.

Câciu anunţă că în perioada imediat urmatoare va prezenta Guvernului o ordonanţă prin care se vor stabili clar care sunt restricţiile şi constrângerile pe care trebuie să le aibă un funcţionar care lucrează cu fonduri europene şi guvernamentale, mai ales restricţia de a oferi consultanţă în acest domeniu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
adrian câciu,
mipe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.