Ca să aveţi succes trebuie să faceţi un singur lucru, potrivit lui Steve Jobs. Chiar şi un copil de 12 ani poate face asta

Autor: Ioana Matei Postat la 06 octombrie 2019 8848 afişări

Ca să aveţi succes trebuie să faceţi un singur lucru, potrivit lui Steve Jobs. Chiar şi un copil de 12 ani poate face asta

Steve Jobs spune că există o singură diferenţă între oamenii de succes şi visători.

Recent, s-au împlinit opt ani de la moartea lui Steve Jobs, fondatorul Apple - lecţiile sale de business dăinuiesc însă peste timp.

Într-un material video mai vechi, Jobs spune o poveste din care reiese una dintre calităţile oamenilor de succes, potrivit inc.com.

„L-am sunat pe Bill Hewlett (cofondatorul Hewlett-Packard) atunci când aveam 12 ani. <Bună, sunt Steve Jobs. Am 12 ani. Sunt elev. Vreau să construiesc un contor de frecvenţă şi mă întrebam dacă aveţi câteva piese de care v-aţi putea lipsi pe care să le folosesc.> A râs, mi-a oferit piesele pe care le cerusem, dar şi un job în vara aceea la Hewlett-Packard...iar eu eram în Rai.”

Aţi observat cheia succesului?

Jobs vorbeşte despre aceasta în materialul video:

„Majoritatea oamenilor nu ridică niciodată telefonul să sune. Majoritatea oamenilor nu întreabă niciodată, iar asta îi diferenţiază pe oamenii care fac lucruri de cei care doar visează la acestea.”

Nu vom şti niciodată dacă Jobs ar fi reuşit să realizeze tot ceea ce a realizat fără să lucreze la HP - ştim însă că un simplu telefon a avut un impact major asupra vieţii sale.

Oamenii cheltuie mult timp şi bani pentru a se pregăti să îşi realizeze obiectivele: educaţie scumpă, networking cu cei mai influebnţi oameni de afaceri, muncesc din greu pentru a obţine promovări importante etc. Toate aceste lucruri nu sunt rele, dar sunt departe de a fi eficiente. Când oamenii de succes vor ceva, sunt dispuşi să ceară acel lucru. Dacă un băiat de 12 ani poate face asta, veţi putea şi voi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.