C. Armand: Au început ameninţările, iar mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 aprilie 2021 231 afişări

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că „mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă” şi că au început ameninţările la adresa sa şi a echipei sale: „Depun o plângere împotriva tuturor celor care au impresia că mă vor intimida”.

C. Armand: Au început ameninţările, iar mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă

„De când am început să lupt împotriva mafiei imobiliare şi a mafiei gunoiului, după ce am reuşit să decuplez de la banii publici diversele grupuri transpartinice au început ameninţările la adresa mea şi echipei mele. Nu că n-aş fi fost eu linşată mediatic până acum dar mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă. Ultima încercare a acestora interlopi de a mă intimida este absolut penibilă. Au parcat în faţa casei mele timp de o săptămână o maşină şi început să filmeze casa în care locuiesc cu familia mea. Pentru genul acesta infracţiuni eu am să depun o plângere împotriva tuturor celor care au impresia că mă vor intimida”, scrie pe Facebook Clotilde Armand.

Ea precizează că hărţuirea este infracţiune şi citează articolul 208 din Codul Penal - Hărţuirea „(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă”.

„Schimbarea acestui sistem nu se face peste noapte sau pe Facebook. Este o luptă pe termen lung. Eu mi-am asumat asta şi voi continua să-mi fac datoria faţă de comunitatea pe care o slujesc cu dragoste şi mândrie”, conchide primarul Sectorului 1.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
clotilde armand,
ameninţări,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.