BREAKING Anchetatorii nu au probe că fetele sunt moarte şi nu exclud ca ele să fie în viaţă

Postat la 31 iulie 2019 422 afişări

Procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că Direcţia nu are în acest moment nici măcar rezultate preliminare referitoare la fragmentele osoase ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă, astfel că informaţiile apărute în spaţiul public nu sunt confirmate încă.

BREAKING Anchetatorii nu au probe că fetele sunt moarte şi nu exclud ca ele să fie în viaţă

"Vreau să vă aduc la cunoştinţă în mod oficial faptul că până la acest moment nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice şi antropologice cu privire la fragmentele osoase ridicate de la faţa locului şi, de aceea, tot ce a apărut în spaţiul public sunt doar ştiri pe surse neconfirmate oficial şi vreau să vă asigur că, de îndată ce vom primi măcar concluzii preliminare cu privire la aceste rezultate, vă vom comunica numaidecât", a declarat, miercuri, procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă.

Acesta a mai precizat că miercuri dimineaţă Gheorghe Dincă a fost transferat în Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice dispuse de procurorul de caz.

Bănilă: Despre fata de 15 ani, a spus prima dată că a aruncat-o în Olt apoi că a aruncat-o în Dunăre

Procurorul-şef DIICOT, Felic Bănilă, a anunţat, miercuri, că Gheorghe Dincă a devenit confuz atunci când anchetatorii i-au cerut să spună ce a făcut cu cadavrele, precizând că, referitor la victima de 15 ani, suspectul a spus prima dată că a aruncat-o în Olt, apoi că a aruncat-o în Dunăre.

"S-a stabilit cert, prin probe, prezenţa cel puţin a victimei de 15 ani atât în maşina inculpatului, cât şi în casă. Gropile din curte sunt nişte tuburi betonate realizate cu mult timp înainte. E şi un canal care să îl ajute cu repararea maşinilor, acolo nu a fost identificat nimic", a declarat Felix Bănilă.

Procurorul-şef DIICOT a precizat că Gheorghe Dincă a devenit confuz în momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele celor două fete.

"Nu ne putem axa în mod exclusiv pe declaraţiile inculpatului. Inculpatul se pare că a fost cooperant, însă la momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele, a devenit confuz. Cu privire la victima de 15 ani, (Gheorghe Dincă -n.r.) a spus că a aruncat-o în Olt, iar ulterior a spus că a aruncat-o în Dunăre", a completat Felix Bănilă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
anchetatori,
fete,
probe

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.