Bolojan: Salariile şi investiţiile nu s-au reflectat în calitatea serviciilor medicale

Autor: Cosmin Pirv Postat la 01 septembrie 2025 26 afişări

Creşterea salariilor în ultimii ani şi investiţiile făcute în Sănătate nu s-au reflectat în calitatea serviciilor medicale, a declarat premierul Ilie Bolojan la asumarea răspunderii pe reforma în acest domeniu.

Bolojan: Salariile şi investiţiile nu s-au reflectat în calitatea serviciilor medicale

„Deşi bugetele pentru sănătate au crescut an de an, deşi au fost creşteri salariale mari în anii trecuţi şi s-au făcut investiţii în sistem, acest lucru nu s-a reflectat îndeajuns în îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, iar în acest timp, problemele s-au acumulat. A venit vremea să facem ce trebuia făcut de mult”, a spus şeful Guvernului.

El a declarat că proiectul va aduce mai multe ordine şi corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienţi şi resursele alocate lor, reduce risipa şi face sistemul mai accesibil.

„În primul rând, reforma pe care o propunem azi porneşte de la principiul reorientării pacienţilor din zona de spitalizare către medicina de familie şi medicina de specialitate. Din eliminarea internărilor care nu sunt necesare şi tratarea pacienţilor la medicul de familie sau de specialitate, se pot economisi peste 3 miliarde de lei care să fie redirecţionaţi tot pentru servicii medicale. Modalitatea de plată pentru medicii de familie se va schimba. Vom pune accentul pe serviciile oferite pacienţilor care vor constitui peste două treime din plată. Doar o treime din banii plătiţi vor fi pe baza numărului de pacienţi înscrişi pe listă”, a declarat Bolojan.

El a spus că a doua direcţie a proiectului vizează servicii mai accesibile.

„Pacienţii din comunităţile izolate vor avea acces mai rapid la consultaţii primare. Seniorii, bolnavii cronici şi persoanele cu dizabilităţi primesc îngrijire la domiciliu fără costuri suplimentare. Se schimbă şi mecanismul prin care asigurăm accesul la medicamente inovative, în aşa fel încât să fie predictibil şi fără presiune pe bugetul public, încurajând prescrierea de medicamente generice”, a mai spus Bolojan.

El a mai declarat că, pentru a asigura un management profesionist în spitale, contractele vor fi pe bază de indicatori de performanţă, evaluarea se va face transparent şi se elimină numirile fără concurs.

„Creşte responsabilitatea managerilor şi a şefilor de secţii. Se introduc sancţiuni clare şi mecanisme pentru recuperarea sumelor pentru servicii efective, practică prin care s-au sifonat uneori bani de la buget. Creşte ponderea plăţilor pe servicii medicale şi scade ponderea influenţelor salariale ca mecanism de plată”, a mai declarat şeful Guvernului.

Premierul a spus că vor fi responsabilizate şi spitalele private: „Acestea vor fi obligate să suporte costurile dacă pacientul este externat, nejustificat şi reinternat într-un spital public în 48 de ore pentru aceeaşi patologie”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolojan,
sănătate,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.