Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată.
Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o povară suplimentară pe umărul multora dintre cetăţenii ţării noastre”.
Întrebat dacă nu era posibil ca pachetul 1 şi pachetul 2 de măsuri să fie adoptate deodată, şeful Guvernului a spus: „Nu era posibil să începi într-o ordine logică, pentru că asta ar fi însemnat să ai un timp suficient de mare la dispoziţie, pe care l-am fi avut dacă aceste măsuri ar fi fost adoptate, de exemplu, încă de un an-doi, ceea ce din păcate nu s-a întâmplat. Şi am ajuns, practic, în ceasul al 12-lea, când pe fondul creşterii deficitului, la un nivel pe care l-am mai întâlnit doar în urmă cu 15-16 ani, dacă ne aducem aminte, când România, datorită unei situaţii asemănătoare de data asta, la data respectivă generată de probleme externe, de acea criză externă financiară, a trebuit să ia nişte măsuri foarte dure, gândiţi-vă, la creşterea TVA-ului de la 19% la 24%, la tăierea salariilor în administraţie cu 25%. Practic, suntem într-o situaţie în care deficitul este aproape identic cu cel de atunci, şi deci nu am avut timpul necesar să începem într-o logică a normalităţii, ceea ce înseamnă eliminarea pierderilor statului, reducerea chelutielilor acestora, şi abia după aceea, când nu poţi să rezolva echilibrarea bugetară, doar din aceste măsuri să vii cu creştere de taxe”.
El a mai declarat că efectele degradării ratingului de ţară şi incapacitatea de plată ar fi avut efecte „distrugătoare” mai mari.
„Consiliul Ecofin s-a derulat astăzi şi România a fost pe ordinea de zi a acestei şedinţe a ministrilor de Finanţe şi fără să avem un pachet care să răspundă cererilor din pieţe, cererilor Comisiei Europene, pe bună dreptate pe care România şi le-a sumat în anii trecuţi, dar pe care nu l-a respectat, eram în situaţia în care aveam doar un pas doi până la degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată care ar fi însemnat efecte distrugătoare mult mai mari decât cele pe care le-am adoptat asupra cetăţenilor României, ceea ce nu ne puteam permite. Şi în această situaţie, mi-am asumat răspunderea să propun acest pachet împreună cu colegii mei, în aşa fel încât să evităm această situaţie”, a mai spus Bolojan.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













