Bolojan anunţă simplificarea procedurilor de obţinere a avizelor ISU
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, marţi, finalizarea proiectului de simplificare a procedurilor pentru avizele ISU. Termenele de obţinere vor fi reduse, procesul va fi debirocratizat şi digitalizat, iar regulile clare vor elimina interpretările neunitare, fără a reduce standardele de siguranţă.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, după dezbaterile din ultima lună, proiectul de simplificare şi debirocratizare a procedurilor de obţinere a avizelor ISU este gata. Împreună cu secretarul de stat Raed Arafat, Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanţii companiilor şi camerelor de comerţ pentru a discuta prevederile, ca răspuns la dificultăţile semnalate anterior.
Ordonanţa de Urgenţă care va introduce noile reguli va fi pusă în transparenţă decizională până la finalul săptămânii.
Potrivit premierului, termenele de avizare vor fi scurtate, procedura va fi debirocratizată şi digitalizată, iar regulile clare vor elimina posibilitatea soluţiilor neunitare. Totodată, standardele de siguranţă împotriva incendiilor nu vor fi afectate.
Bolojan a precizat că aceasta este doar prima etapă: următoarea va viza simplificarea procedurilor pentru obţinerea avizelor de mediu. „Energiile României nu trebuie blocate de reguli încâlcite, contradictorii şi de birocraţie”, a subliniat premierul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













