BNR trage un semnal de alarmă. Taxa pe lăcomie-impactul asupra creditării poate fi semnificativ/ BNR nu este de acord cu Vâlcov

Postat la 21 decembrie 2018 418 afişări

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, impactul taxei pe lăcomie asupra creditării poate fi semnificativ, în cazul în care se vor aprobă în formulă propusă.

BNR trage un semnal de alarmă. Taxa pe lăcomie-impactul asupra creditării poate fi semnificativ/ BNR nu este de acord cu Vâlcov

„Nu avem încă un impact al acestor măsuri (n.red. - taxa pe lăcomie sau taxa pe activele bancare ale băncilor şi IFN-urilor) pentru că BNR a aflat de aceste propuneri abia când au fost anunţate oficial. Impactul asupra creditării poate fi însă semnificativ în cazul în care se vor aprobă în formulă propusă - mai ales că se asociază cu legislaţia recent adoptată în Parlament - şi este nevoie de cercetare atentă. De altfel, băncile deja spun că va avea impact asupra creditării, iar intermedierea financiară este deja redusă”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR).

Sectorul bancar din România are cel mai scăzut grad de intermediere financiară din Uniunea Europeană (UE), raportul activelor bancare în PIB fiind de 52,2% în iunie 2018, nivel care este „semnificativ inferioar nivelului median observat în cadrul UE (208 la sută)”, se remarcă în „Raportul asupra stabilităţii financiare”, ediţia decembrie 2018, nr. 16, realizat de BNR.

 

În plus, Banca Centrală Europeană (BCE) considera, că, la finele lunii iunie, ponderea activelor sectorului bancar în PIB era de 49,25% în România, de 88,53% în Polonia, de 92,61% în Ungaria, de 98,6% în Bulgaria, de 124,3% în Croaţia, de 134,59% în Cehia, de 242,9% media UE şi de 269,56% media zonei euro.

 

„Dar BNR nu este de acord nicicum cu afirmaţiile dl senator Zamfir şi, mai nou, ale dl consilier Vâlcov care susţin pentru a argumenta această decizie că BNR ar fi acuzat direct opt bănci că subminează economia naţională”, a mai spus Dan Suciu, pentru MEDIAFAX.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bnr,
taxa,
creditare,
impact,
refuz,
acord

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.