Bilanţ la finalul PNRR făcut de premierul Ilie Bolojan: „România a reuşit o absorbţie de peste 90% pe componenta de grant şi de peste 95% din împrumuturi / Presiunea mare a fost în acest ultim an, în care am făcut eforturi importante”. Ilie Bolojan este nemulţumit, însă, de calitatea administraţiei publice. „Constatăm că lasă de dorit în multe locuri”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 01 septembrie 2026 9 afişări

Bilanţ la finalul PNRR făcut de premierul Ilie Bolojan: „România a reuşit o absorbţie de peste 90% pe componenta de grant şi de peste 95% din împrumuturi / Presiunea mare a fost în acest ultim an, în care am făcut eforturi importante”. Ilie Bolojan este nemulţumit, însă, de calitatea administraţiei publice. „Constatăm că lasă de dorit în multe locuri”

Premierul Ilie Bolojan a spus marţi, într-o conferinţă la bilanţul PNRR, că România a reuşit o absorbţie de peste 90% din componenta de grant (bani nerambursabili) şi de peste 95% din împrumuturi.

„România a reuşit o absorbţie de peste 90% pe componenta de grant şi de peste 95% din împrumuturi. Este un rezultat la care Guvernul şi guvernele pe care le-am avut au muncit în aceşti ani. Presiunea mare a fost în acest ultim an, în care am făcut eforturi importante pentru a debloca PNRR şi pentru a renegocia ţinte, jaloane, în aşa fel încât România să nu piardă bani”.

Acesta aminteşte că a fost nevoit să deblocheze programul pe care l-a găsit „înţepenit”.

„La preluarea acestui mandat am găsit un program complet înţepenit, cu risc imens să se transforme într-un eşec major. Acest guvern şi miniştrii care l-au condus au făcut ordine, au renegociat şi au pornit motoarele cu toată puterea, în aşa fel încât să progresăm şi să nu ratăm sume importante de bani. Dacă se putea mai mult, cu siguranţă”.

Ilie Bolojan a mai precizat că administraţia publică nu s-a ridicat la cel mai înalt nivel în timpul implementării PNRR.

„Capacitatea administraţiei noastre, la finalul acestui program, constatăm că lasă de dorit în multe locuri.

Asta înseamnă că nu am făcut evaluări corect, am contractat pe multe dintre programe. Gândiţi-vă că doar pe Transporturi am semnat contracte de 19,5 miliarde de euro, deşi în faza aproape finală aveam 5,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o supracompensare importantă, care va trebui acoperită în anii următori din alte surse europene sau din bugetele naţionale. [...] De asemenea, am început târziu fiecare program. De acum înainte ar trebui ghidat de un sentiment al urgenţei din prima zi. Să nu lăsăm totul pe ultima sută de metri, pentru că asta înseamnă eforturi majore, riscul de pierdere de proiecte şi, în mod inevitabil, la miile de proiecte pe care le-am avut se înregistrează întârzieri”.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.