Avocatul Poporului: Evaluăm dacă sesizăm CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern

Postat la 13 decembrie 2016 54 afişări

Serviciul Contencios Constituţional va analiza oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului în ceea ce priveşte legea care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern.

Avocatul Poporului: Evaluăm dacă sesizăm CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern

"În urma dezbaterilor din mass-media legate de unele prevederi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi pentru evitarea oricăror speculaţii, Avocatul Poporului precizează că Serviciul Contencios Constituţional a fost însărcinat să analizeze oportunitatea sesizării din oficiu a Avocatului Poporului cu privire la problematica generată de unele prevederi ale Legii sus-menţionate.Avocatul Poporului precizează că orice demersuri va întreprinde în perioada următoare, acestea vor fi în conformitate cu Constituţia şi legile statului", potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului, remis marţi MEDIAFAX.

Preşedintele Klaus Iohannis de declarat marţi că legea care interzice unor persoane condamnate penal să facă parte din Executiv, care ar putea fi atacată de Avocatul Poporului la CCR, este "o chestiune secundară”, deoarece a anunţat’’ criteriile de integritate pe care trebuie să le respecte viitorul premier înainte de alegeri.

“Criteriile de integritate rămân în picioare”, a spus Klaus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.