AVERTISMENTUL unui psiholog: Pokemon go generează un comportament autist

Postat la 23 iulie 2016 287 afişări

AVERTISMENTUL unui psiholog: Pokemon go generează un comportament autist

Pokemon Go, cel mai popular joc la ora actuală, a ajuns şi în România, iar pokemania a pus deja stăpânire pe amatorii de jocuri video, însă psihologii atrag atenţia asupra efectelor negative, pornind de la dependenţă şi până la un comportament autist.

Contactat de MEDIAFAX, psihologul Mihai Copăceanu, care a studiat psihologia la Oxford şi care lucrează de ani de zile în domeniu, în România, inclusiv cu adolescenţi, spune că e prea devreme să putem măsura efectele jocului, însă putem deduce, din experienţa jocurilor video, că va avea un efect similar asupra psihicului jucătorilor. „Astfel de jocuri sunt foarte atrăgătoare, îţi captează atenţia, „captivant” este cel mai potrivit cuvânt pentru Pokemon Go. Practic, este un joc atât de captivant încât ajungi să ignori realitatea din jurul tău, nu este ca o carte, spre exemplu, care este un obiect static, îţi pune mintea în mişcare dar nu interacţionează cu tine. Jocul, în schimb, prin asta atrage, prin interacţiune, prin feedback şi stimulează dorinţa naturală de a explora, de a cerceta, şi curiozitatea. Este util pentru persoanele care suferă de anxietate, care se izolează social stând numai în casă. Ceea ce face un astfel de joc este să-ţi schimbe dispoziţia mentală pe moment”, a explicat Copăceanu.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.