Attila: Primăriile vor putea decide unde şi dacă mai permit funcţionarea sălilor de jocuri de noroc
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, că primăriile vor primi pârghii legale pentru a controla prezenţa jocurilor de noroc pe teritoriul localităţilor, în cadrul unui nou pachet legislativ privind descentralizarea.
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcţionarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizaţia de funcţionare va fi dată de autorităţile locale”, a declarat Cseke.
Potrivit ministrului, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc va continua să acorde licenţa de operator, însă decizia privind funcţionarea sălilor va reveni primăriilor. „Dacă vii pe teritoriul unei localităţi, autoritatea locală trebuie să decidă. Primarul va putea să stabilească dacă acceptă sau nu aceste activităţi şi în ce zone se desfăşoară, inclusiv să impună taxe speciale”, a explicat Cseke.
Acesta a subliniat că măsura va permite primăriilor să excludă astfel de activităţi din proximitatea şcolilor şi din zonele sensibile: „Efectul social este devastator, iar acum primarul va putea decide. Nu se va mai putea arăta cu degetul spre Bucureşti”, a afirmat ministrul Dezvoltării.
O perioadă de tranziţie va fi prevăzută pentru sălile de joc deja funcţionale, iar autorităţile locale vor avea puterea să decidă continuarea activităţii acestora. „Oamenii vor şti clar cine este responsabil: primarul. Dacă vor fi păcănele în localitate, înseamnă că edilul a fost de acord cu asta”, a conchis Cseke Attila.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












