Asimptomaticii nu scapă de internare! Medic: trebuie să mergem la ei să-i liniştim, urlă

Autor: Eugenia Foarfecă, Andreea Burnar, Raisa Humeniuc, Ilinca Nazarie Postat la 24 iunie 2020 99 afişări

Asimptomaticii nu scapă de internare! Medic: trebuie să mergem la ei să-i liniştim, urlă

Persoanele asimptomatice vor fi externate după 10 zile de la internare, după decizia luată de ministrul Sănătăţii. „Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, spune Cristian Băicuş, medic primar. 

Medicul Mihai Muntean din Târgu Mureş a stat mai bine de o lună internat în Clinica de Boli Infecţioase 1, în speranţa că se vor negativa testele. La început medicul a avut o formă uşoară de Covid, dar după o săptămână nu a mai avut niciun simptom al bolii.

„Este o perioadă foarte lungă în care am fost departe de familie, nu am avut cum sau cu ce să-i ajut, nu mai vorbim de partea de activitate profesională care nu a fost posibilă. Cele mai grele situaţii sunt cele în care aştept rezultatul din ziua recoltării”, a declarat Mihai Muntean, medic ginecolog din Tg.Mureş.

Şi ca el au fost mulţi. Medicul Băicuş de la Spitalul Colentina spune că, de multe ori, a fost nevoit să meargă să-i liniştească pe pacienţii asimptomatici internaţi pentru că nu mai suportau internarea fără rost şi făceau depresii.

„Sunt oameni care stau o lună jumătate şi de aia spitalele sunt pline. Nu numai că primim asimptomatici, dar unii dintre ei se negativează după săptămâni. Trebuie să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”, a declarat Cristian Băicuş, medic primar medicină internă – Şeful Secţiei Medicala II la Spitalul Colentina.

În ţările civilizate, precum Marea Britanie, Suedia, Danemarca sau Franţa aceşti pacienţi nu sunt internaţi în spital nici măcar o zi, spune medicul.

Ministrul Sănătăţii a semnat abia la aproape patru luni de la primul caz de Covid din România şi după ce spitalele s-au umplut ordinul conform căruia pacienţii asimptomatici sunt externaţi după zece zile de la internare, cu izolare acasă dacă sunt pozitivi. În tot acest timp mii de pacienţi nu au avut acces în spitale. Nelu Tătaru s-a răzgândit după ce la mijlocul lui aprilie avea de gând să-i plaseze pe asimptomatici în aşa-zise zone tampon, fie hoteluri, fie spaţii special destinate acestui lucru.

Trebuie doar să respectăm în continuare cu stricteţe regulile de igienă şi de distanţare, pentru că virusul este nou, iar specialiştii încă studiază în ce grad asimptomaticii transmit mai departe infecţia.

„Nu mergem pe premiza că asimptomaticul nu transmite virusul. Depinde de încărcătura virală şi sunt asimptomatici care au încărcătură virală mai redusă şi atunci riscul de contaminare este mai mic”, spune medicul Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asimptomatici,
internare,
Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat Omul de afaceri care a înfiinţat medicina privată în România. Urmează să lanseze un proiect GIGANT, care ar putea fi un model şi pentru sistemul de stat

Wargha Enayati a câştigat suficient de mulţi bani din imobiliare încât în 1995 să poată intra în domeniul său de expertiză, cel medical. A fondat astfel prima clinică privată din România, iar de atunci premierele s-au ţinut lanţ: primele abonamente medicale de pe piaţa locală, prima reţea de sănătate privată, prima clinică dedicată exclusiv femeilor, primele policlinici sociale şi multe altele.

vezi continuarea
ZF.ro
Un scandal imens: Un programator din Reşiţa a furat 722 mil dolari Un scandal imens: Un programator din Reşiţa a furat 722 mil dolari
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Mediafax
Medicament pe bază de proteine, care INHIBĂ capacitatea de infectare a COVID-19, dezvoltat în Ungaria Medicament pe bază de proteine, care INHIBĂ capacitatea de infectare a COVID-19, dezvoltat în Ungaria
Când va începe să scadă numărul de îmbolnăviri? Reputat epidemiolog: „Al doilea vârf va fi depăşit în maximum două săptămâni”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
PSD, reacţie la apelul lui Iohannis PSD, reacţie la apelul lui Iohannis
Apelul lui Iohannis către Parlament
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba  Fotbalul se joaca in zece... COMENTARIU Valeriu Suhan E hotarata treaba Fotbalul se joaca in zece...
Povestile lui Valeriu Suhan La plesneala cu un springar (parte a II-a)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.