Arabia Saudită aprobă suplimentarea trupelor şi echipamentelor militare americane pe teritoriul său

Autor: Marinela Sarbu Postat la 13 octombrie 2019 32 afişări

Arabia Saudită aprobă suplimentarea trupelor şi echipamentelor militare americane pe teritoriul său

Regele Arabiei Saudite şi prinţul moştenitor au aprobat suplimentarea de trupe şi echipamente militare americane după atacul de luna trecută asupra instalaţiilor petroliere saudite, a informat sâmbătă agenţia de ştiri SPA, citată de Reuters.

Statele Unite au anunţat desfăşurarea a aproximativ 3.000 de soldaţi în statul din zona Golfului, inclusiv escadrile de luptă şi de expediţie aeriană şi personal de apărare aeriană, pe fondul tensiunilor crescute dintre Arabia Saudită şi Iran.

Preşedintele Donald Trump a declarat că saudiţii au fost de acord să plătească o sumă de bai pentru acest ajutor oferit de SUA. Agenţia SPA a informat doar că decizia a venit în contextul „relaţiilor istorice şi (a) parteneriatului bine stabilit” dintre cele două ţări.

Tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran s-au accentuat ca urmare a atacurilor cu drone, din 14 septembrie, lansate împotriva unor rafinării saudite. Comunitatea internaţională a acuzat autorităţile de la Teheran de responsabilitatea susţinerii atacului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARABIA SAUDITĂ,
SUA,
TRUPE

ALEPH STORY: Cum facem ca cei care termină Podul Iloaiei din Iaşi sau Viaceslav Harnaj din Bucureşti să ajungă să câştige şi ei 2.000 de euro pe lună în agrobusiness? O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.