ANAT cere introducerea testării rapide ca metodă de acces pe teritoriul României

Autor: Cosmin Pirv Postat la 16 iulie 2021 29 afişări

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită introducerea testării rapide ca metodă de acces pe teritoriul României, măsura care va duce la atragerea de turişti străini în ţară.

ANAT cere introducerea testării rapide ca metodă de acces pe teritoriul României

Potrivit unui comunicat al ANAT, deşi România are o situaţie epidemiologică foarte bună, datorată şi campaniei de vaccinare care a funcţionat foarte bine la început, situaţia epidemiologică din celelalte ţări unde românii preferă să călătorească este „extrem de fluidă”. Reprezentanţii asociaţiei se aşteaptă ca în curând mai multe ţări să intre pe lista galbenă a României.

„Pentru a veni în sprijinul turiştilor care, din motive personale, au ales să nu se vaccineze, vă solicităm sprijinul pentru susţinerea în cadrul CNSU a introducerii testării rapide ca metodă alternativă de acces pe teritoriul României, pentru a stimula atragerea de turişti străini şi pentru a ne alinia cu majoritatea statelor europene care acceptă deja această metodă de testare pentru a permite accesul persoanelor nevaccinate pe teritoriile lor”, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT, în cadrul unei scrisori deschise trimise premierului Florin Cîţu, ministrului Economiei şi Turismului şi secretarului de stat Raed Arafat.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că, având în vedere faptul că listele se schimbă, de regulă, la finele săptămânii, cu aplicabilitate din ziua următoare, persoanele care se află deja într-o ţară care urmează să fie introdusă pe lista galbenă şi au returul în prima zi de aplicare a noii liste nu au, fizic, timpul necesar pentru a se încadra în intervalul necesar realizării testarii RT-PCR.

ANAT solicită Guvernului, de asemenea, să reconsidere şi condiţiile de acces pe teritoriul României pentru minorii sub 12 ani, pentru care nu există deocamdată disponibilă opţiunea vaccinării.

„România este printre statele cu cele mai dure condiţii de acces pentru această categorie de cetăţeni, exceptând de la testare doar copiii sub 3 ani, în vreme ce statele europene acordă diverse derogări care se situează în intervalul de vârstă 5- 12 ani. Ca măsură suplimentară de siguranţă, statul român poate aplica metoda folosită deja în Grecia, de testare aleatorie a turiştilor la frontieră, costurile testării fiind suportate integral de stat”, a mai transmis ANAT.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anat,
testare rapidă,
acces

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.