Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, jurnaliştilor: Sunteţi pe cale de dispariţie

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 06 mai 2025 70 afişări

Preşedinta POT, deputata Anamaria Gavrilă, i-a ameninţat, marţi, pe jurnaliştii acreditaţi în Parlament, care îi puneau întrebări, pe hol, despre demisia din partid a unui deputat din grupul parlamentar POT. „Sunteţi pe cale de dispariţie”, le-a spus ea ziariştilor.

Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, jurnaliştilor: Sunteţi pe cale de dispariţie

„Voi sunteţi pe cale de dispariţie”, le-a răspuns Anamaria Gavrilă reprezentanţilor presei.

Jurnaliştii acreditaţi în Parlament i-au adresat întrebări despre demisia din partid a unui deputat din grupul parlamentar POT.

„Gone!”, a mai spus Gavrilă, în timp ce intra în plen.

În luna martie, Anamaria Gavrilă a sunat la 112 cerând evacuarea jurnaliştilor de pe holul Parlamentului unde se află grupul parlamentar al formaţiunii sale şi i-a acuzat că o hărţuiesc, deşi jurnaliştii doar puneau întrebări.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadru Secţiei 17, care au constatat faptul că reprezentanţii mass-media se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona unui hol din incinta Palatului Parlamentului. Astfel, s-a stabilit faptul că reprezentanţii mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permiţând accesul acestora pentru desfăşurarea activităţilor”, arăta Poliţia Capitalei, care preciza că, în urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancţionată contravenţional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gavrilă,
ameninţări,
jurnalişti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.