Analiză: Explozia din Beirut poate provoca prăbuşirea totală a ţării

Autor: Florin Jipa Postat la 05 august 2020 670 afişări

Analiză: Explozia din Beirut poate provoca prăbuşirea totală a ţării

Explozia din Beirut a venit într-un moment de dublă criză, economică şi sanitară. Libanul are nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale pentru a renaşte. Sute de mii de oameni riscă să se confrunte cu foametea.

Prim-ministrul Hassan Diab a cerut tuturor ţărilor şi prietenilor ajutorul, amintind că ţara traversează „o catastrofă reală".

Comunitatea internaţională ar putea fi mişcată de catastrofă şi ar putea oferi o cale de salvare pentru poporul libanez: ajutor imediat sanitar şi alimentar, dar şi un pachet financiar pe termen lung, urmat de reformele necesare pentru redresarea ţării.

Sunt deja ţări care s-au mobilizat în ajutorul de strictă necesitate, printre care Franţa, Cipru şi Israel.

Nasser Yassin, profesor la Universitatea Americană din Beirut, are dubii că guvernul libanez poate face faţă singur acestei situaţii. "Am vazut că guvernul libanez nu a luat decizii corecte din punct de vedere economic, financiar sau social, aşa că îmi vine greu să cred că această catastrofă poate fi rezolvată doar de poporul libanez," a explicat Yassin pentru Al Jazeera. "Avem nevoie de lideri mai responsabili şi de intervenţia comunităţii internaţionale pentru a trece peste acest dezastru," a mai spus Nasser Yassin.

Explozia s-a produs pe fondul unei crize profunde a ţării, care era pe marginea unei prăpăstii. „Libanul nu este traversat de o criză ci de o tornadă care se măreşte în ritm alert prin prăbuşirea puterii de cumpărare, prin concedieri şi lipsă de repere”, a titrat Le Monde luna trecută.

Peste 80 la sută din grânele ţării erau depozitate în silozurile din port şi au fost distruse sau contaminate de explozie. Sute de mii de oameni sunt acum în risc de înfometare.

Spitalele libaneze sunt deja aproape pline cu bolnavi de COVID-19, iar miile de răniţi vor face ca infecţia să se răspândească şi mai repede.

În Liban sunt şi aproape un milion de refugiaţi, mulţi din Siria, lucru care nu ajută deloc rezolvarea crizei. Ţara traversa, înainte de catastrofă, cea mai gravă criză de la războiul civil, încheiat în 1990, cu o devalorizare a monedei naţionale de peste 80 la sută faţă de dolar.

Numeroşi libanezi îşi părăsesc ţara, preţurile au crescut excesiv, clasele mijlocii au sărăcit, comunităţile libaneze riscă să fie antrenate în războaiele civile din regiune.

„Trebuie să rezistăm, trebuie să fim curajoşi. Asta s-a întâmplat unui popor”, a spus guvernatorul Beirutului.

„Fac apel la toate ţările înfrăţite şi prietene să fie alături de noi, să ne ajute să ne vindecăm rănile”, a transmis premierul Libanului.

„Portul este principala cale de comerţ pentru Liban. Pe acolo ne obţinem grâul, benzina, medicamentele, iar această infrastructură este distrusă total. În acest moment avem mare nevoie chiar şi de un singur dolar să intre în Liban”, a explicar directorul Institutului Levant, Sami Nader.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
explozie,
beirut,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.