ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată

Autor: Cosmin Pirv Postat la 11 noiembrie 2020 128 afişări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată

Potrivit unui comunicat al ANAF, cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât şi după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluţionării. Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.

Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF poate fi consultat pe site-ul instituţiei la rubrica Transparenţă Decizională. Proiectul a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea, prin proiectul de ordin au fost elaborate şi modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluţionarea cererilor depuse de mediul de afaceri.

ANAF susţine că aceasta este una dintre principalele facilităţi fiscale pentru mediul de afaceri adoptate de MFP şi ANAF, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă.

„Condiţii de acordare ce trebuie îndeplinite debitor:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b) să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

c) să nu se afle în procedura faliment;

d) să nu se afle în dizolvare;

e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale;

f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală”, se mai arată în comunicatul ANAF.

Această facilitate fiscală poate fi accesată şi de către debitorii care au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eşalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă, condiţiile mai sus menţionate fiind aplicabile şi în cazul lor.

„Totodată, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 29/2020, precum şi în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie a.c.:

1. Nu se calculeazã şi nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere conform Codului de procedurã fiscalã, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020.

2. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020.

3. Se suspendã sau nu încep mãsurile de executare silitã, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executãrilor silite care se aplicã pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în materie penalã, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale.

4. Nu se calculeazã şi nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi, conform Codului de procedurã fiscalã, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate.

5. Se suspendã condiţiile de menţinere a valabilitãţii eşalonãrilor la platã acordate potrivit legii. Aceste condiţii se considerã îndeplinite dacã debitorii achitã obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor mãsuri fiscale.

6. Pentru obligaţiile care reprezintã condiţie de menţinere a valabilitãţii înlesnirilor la platã, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonãrii la platã, cu condiţia ca cererea sã fie depusã pânã la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedurã fiscalã aplicându-se în mod corespunzãtor.

7. Obligaţiile bugetare care reprezintã condiţie de menţinere a valabilitãţii înlesnirilor la platã, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante.

8. Extinderea rambursãrii TVA cu control ulterior.

9. Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silitã, precum şi cel al contribuabilului/plãtitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, se suspendã sau nu încep sã curgã pânã la data de 25 decembrie 2020”, au mai transmis reprezentanţii ANAF.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anaf,
eşalonare,
plată

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul ee Cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul ee
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani
Mediafax
Big Tech se află în pericol. După ce au beneficiat de traficul făcut de Trump pe propriile platforme, acum se dezic de el la final de mandat Big Tech se află în pericol. După ce au beneficiat de traficul făcut de Trump pe propriile platforme, acum se dezic de el la final de mandat
Prima apariţie publică a miliardarului Jack Ma, „dispărut” din octombrie. Fondatorul Alibaba s-ar fi aflat pe „lista neagră” a autorităţilor chineze
MonitorulApararii
Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi
2021, an decisiv pentru marina Turciei. Primeşte primul portelicopter, prima fregată şi primul submarin realizate indigen, dar şi torpile şi rachete antinavă
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Cum să-ţi dai cu dreptu-n dreptu’... COMENTARIU Valeriu Şuhan Cum să-ţi dai cu dreptu-n dreptu’...
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN În România nu e pandemie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.