Ambasadorul Rusiei, convocat la Comisia Europeană, ca reacţie la sancţiunile Moscovei

Autor: Mihai Draghici Postat la 03 mai 2021 24 afişări

Ambasadorul Rusiei, convocat la Comisia Europeană, ca reacţie la sancţiunile Moscovei

Comisia Europeană l-a convocat, luni, pe ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană pentru a-i transmite o notă de protest ca reacţie la sancţiunile impuse de Administraţia Vladimir Putin împotriva unor oficiali europeni.

"Ambasadorul Rusiei a fost convocat, urmează să fie primit în cursul după-amiezii de secretarul general al Comisiei Europene şi al Serviciului European de Acţiune Externă, unde îi vor fi exprimate obiecţii şi condamnarea puternică a acţiunilor", a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de agenţia Reuters.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, sancţiuni împotriva unor oficiali din cadrul Uniunii Europene şi de la Consiliul Europei, ca reacţie la măsuri similare care au vizat oficiali ruşi în ultimele luni. Printre persoanele sancţionate se numără David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, şi Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
rusia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.