Actorul John Malkovich, refuzat într-un hotel de lux din Veneţia, din cauza certificatului verde

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 ianuarie 2022 1307 afişări

Actorul John Malkovich a fost refuzat de un hotel de lux din Veneţia, unde rezervase un apartament, din cauza certificatului verde expirat.

Actorul John Malkovich, refuzat într-un hotel de lux din Veneţia, din cauza certificatului verde

El nu şi-a putut ocupa apartamentul de lux rezervat la un hotel din Veneţia cu vedere spre piaţa centrală a oraşului, deoarece permisul său verde a expirat, scrie agenţia ANSA, citând surse din cadrul echipei de filmare.

Actorul şi regizorul, relatează „Gazzettino”, s-a aflat în Veneţia în urmă cu o săptămână pentru filmări la „Ripley”.

După ce i s-a refuzat accesul la hotel, Malkovich a fost găzduit într-o reşedinţă privată.

„Nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm informaţiile despre oaspeţii noştri sau despre rezervările lor", a declarat directorul hotelului, Gianrico Esposito, conform Rai News: „ceea ce putem spune este că hotelul nostru respectă toate legile în vigoare, prin urmare, în momentul înregistrării, verificăm valabilitatea tuturor super certificatelor verzi. Dacă nu este în regulă, nu putem da curs rezervării".

Încă de când a ajuns în oraş, echipa de producţie a fost asistată şi monitorizată sanitar de o unitate mobilă privată, care face teste la fiecare două zile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
john malkovich,
hotel,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.