Acţiunile Apple au atins un nivel record, după raportul privind maşina autonomă din 2025

Autor: Dorin Oancea Postat la 20 noiembrie 2021 34 afişări

Acţiunile Apple au atins un nivel record, după raportul privind maşina autonomă din 2025

Acţiunile Apple au atins un nivel record vineri, în urma unui raport potrivit căruia compania îşi accelerează eforturile de a lansa un vehicul autonom. La începutul după-amiezii de vineri, acţiunile Apple au crescut cu peste 1%, la peste 160 de dolari, conform CNBC.

Compania şi-a impus 2025 ca termen limită pentru vehicul.

Intrarea Apple pe piaţa vehiculelor electrice ar putea pune compania în competiţie cu Tesla, precum şi cu jucători emergenţi cum sunt Rivian şi Lucid Motors şi cu producătorii auto tradiţionali care se îndepărtează de combustibilii fosili. Acţiunile companiilor de vehicule electrice au crescut în ultimele luni, deoarece tot mai mulţi consumatori şi investitori pariază pe ceea ce speră că va fi următoarea Tesla.

Rivian a devenit publică săptămâna trecută, în cadrul uneia dintre cele mai mari oferte publice iniţiale ale anului, şi a depăşit rapid capitalizarea de piaţă a producătorilor auto Ford şi General Motors. Acţiunile Rivian şi Lucid, care a devenit publică prin intermediul unei companii de achiziţii cu scop special în iulie, au fost volatile toată săptămâna.

Acţiunile Apple au crescut cu 21% în acest an, ridicând valoarea de piaţă a companiei peste 2.600 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apple,
acţiuni,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.