6.000 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin rezidenţiatul

Autor: Claudiu Surmei Postat la 20 noiembrie 2016 302 afişări

Peste 6.000 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie susţin, duminică, concursul de intrare în rezidenţiat, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Dintre absolvenţii care s-au încris la concurs, peste 4.500 au optat pentru medicină, peste 1.000 pentru medicină dentară şi aproape 500 pentru farmacie.

"Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, sunt introduse specialităţi noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinică şi pedodonţie, iar o serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene", se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii, remisă duminică MEDIAFAX.

Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara şi are o durată de 4 ore.

Examenul constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.Locurile şi posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidenţiat, mai anunţă Ministerul Sănătăţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
REZIDENŢIAT,
ABSOLVENŢI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.