3.826 de noi cazuri de COVID-19, 138 de decese şi 1.251 de pacienţi la ATI, în ultimele 24 de ore

Autor: Mediafax Postat la 30 noiembrie 2020 170 afişări

3.826 de noi cazuri de COVID-19, 138 de decese şi 1.251 de pacienţi la ATI, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că în România, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.826 de noi cazuri de Covid, 138 de decese, iar la ATI sunt internate 1.251 de persoane.

Până luni, în România au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 353.188 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până luni, 11.331 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 138 de decese (78 bărbaţi şi 60 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 38 decese la categoria de peste 80 de ani.

131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.261. Dintre acestea, 1.251 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.107.567 de teste. Dintre acestea, 9.785 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.039 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.747 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.982 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.097 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 68.464 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 65 de persoane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cazuri,
decese,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.