15.000 de oameni din Alba nu au încă energie electrică din cauza ninsorilor

Autor: Mediafax Postat la 04 ianuarie 2026 14 afişări

15.000 de oameni din Alba nu au încă energie electrică din cauza ninsorilor

Peste 15.000 de locuitori din judeţul Alba nu au încă energie electrică la mai bine de 24 de ore de la ninsorile care au afectat judeţul.

Duminică dimineaţa, numărul utilizatorilor nealimentaţi cu energie electrică este de 15.390, faţă de 43.531 raportaţi iniţial.

Autorităţile anunţă că 36 echipe intervin în teren pentru remedierea defectiunilor rămase.

Şi alimentarea staţiilor de tratare şi pompare a apei este în curs de remediere, numărul consumatorilor afectaţi de oprirea pompelor de apă fiind de aproximativ 180.

ISU Alba anunţă că cinci generatoare au fost sau vor fi puse în funcţiune pentru a asigura furnizarea energiei în localităţile Ciuruleasa, Câmpeni, Vidra, Avram Iancu, Horea şi Sălciua de Jos.

Două dintre generatoarele de mare putere provin de la ISU Albă, iar alte cinci au fost aduse de la ISU Sibiu, Arad, Mureş, Bihor şi Cluj.

Circulaţia pe toate drumurile naţionale şi judeţene din Albă se desfăşoară duminică dimineaţa în condiţii de iarnă.

Pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică s-a intervenit pentru menţinerea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe autostrăzile A1 şi A10, drumurile naţionale şi drumurile judeţene din judeţul Alba, fiind utilizate 64 utilaje.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ninsori,
energie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.