Ministerul italian de Interne a incercat sa transmita unele comunicate jenante, potrivit carora, in ceea ce priveste cazurile de viol, de 60,9% din ele sunt responsabili cetateni italieni.
De altfel, sociologii stiau deja ca majoritatea covarsitoare a violurilor au loc in familie; bine au facut, asadar, Berlusconi, Casini, Fini si altii ca au divortat, pentru a evita situatii atat de dramatice.
Cat despre restul de violuri, avand in vedere ca acum la moda sunt romanii, se pare ca acestia nu ar fi responsabili decat de 7,8%, in timp ce un procent solid de 6,3% si-l adjudeca marocanii (care printre altele, dupa cum ne-au invatat Moravia si Sophia Loren(1), si-au facut deja datoria in urma cu peste 60 de ani).
Sa nu ne vina noua cu dintr-astea. Si cu raziile cetatenesti cum ramane? Le organizam impotriva locuitorilor din Bergamo? O fi oportun sa amintim nefasta participare a romanilor, imediat dupa razboi, in masacrul de la Villarbase(2), dar din fericire pe-atunci exista inca pedeapsa cu moartea, iar Barberu, Johann Puleu, Johan L’Igntolui si Franzisku Sapuritulu au fost pe buna dreptate impuscati.
Romanca era desigur Leonarda Cianciullui, “Sapunareasa”(3), si dupa cum o spune numele in mod clar strain, romanca trebuie sa fi fost Rina Fort, autoarea macelului din strada San Gregorio in 1946. Ca sa nu mai spun de originea romaneasca a contesei Bellentani (al carei nume de fata era Eminescu), care in 1948 isi impusca amantul la Villa d’Este.
Maria Martirano nu era romanca, dar cu siguranta ca Raoul Ghianu, calaul care la ordinul lui Giovanni Fenarolu a ucis-o in 1958, era (toata lumea isi va aminti de crima din strada Monaci) si tot roman era si invatatorul Arnaldu Graziosul, care in ’45 se zice ca si-a ucis sotia la Fiuggi. Roman era si Petru Cavalleru, care alaturi de banda lui a pus la cale un indraznet si sangeros jaf la Milano, si romani erau membrii bandei de netrebnici din strada Osoppo. Cu toate ca nu au fost niciodata descoperiti, romani erau teroristii de la Banca Agricola (cu siguranta romani erau Fredu si Venturu) si autorii macelului de la gara din Bologna. Romani au fost suspectii de coruptie a judecatorilor ca Previtului si Berluschescu, roman tanarul Masu care in 1991 si-a omorat parintii, precum si cei doi copii, Erika (nume tipic de extracomunitar) si Omar (roman si musulman in plus!), cel care si-a ucis mama si unchiul la Novi Ligure.
Romanca era fara nicio umbra de indoiala doamna Franzonescu din Cogne, cei doi soti din Erba, Olindu si Roza, romani erau atat Sindoara si Calvuli, cat si ucigasii lor, romani erau bancherii care de curand i-au falimentat pe atatia cetateni, romani copiii lui Satana, romani mizerabilii care aruncau cu pietre de pe pasarele pe autostrada, romani preotii pedofili, romani asasinul comisarului Calabresi, romani rapitorii si ucigasii lui Moro, Casalegno, Bachelet, Tobagi, Biagi si altii, romani asasinii lui Pecorelli si banda Uno Bianca si, pentru a incheia, romani erau asasinii lui Mattei, cei ai banditului Giuliano, ai lui Pisciotta, ai lui Mauro De Mauro, ai fratilor Rosselli si ai lui Matteotti.
Romani erau Giulianu si autorii macelului din Portella delle Ginestre, vinovatii din cazul Wilma Montesi (va mai amintiti de tenebrosul Piccionului?), cei care au impuscat oameni in Reggio Emilia, autorii loviturii de stat din Piano Solo; romani erau tovarasii de masa ai monstrului din Scandicci, autorii atentatelor asupra lui Falcone si Borselino si ai masacrului din piata Loggiei din Brescia, ai macelului de la Italicus si ai celui din Ustica, al mortii lui Pasolini (poate chiar romi); romani erau cei care l-au impuscat in picioare pe Montanelli, comandourile din strada Fani si asasinii lui Aldo Moro, Coco, Occorsio, Alessandrini, Guido Rossa, Peppino Impastato, Pippo Fava, Piersanti Mattarella, Mino Pecorelli, Giorgio Ambrosoli, Ezio Tarantelli, Salvo Lima, don Pino Puglisi, Ilaria Alpi, Massimo d’Antona, Carlo Giuliani; roman era evident cel care a atentat la viata Papei (agent al asociatiei Lupu Grigiu) si masacratorii lui Dalla Chiesa si ai nevestei acestuia, roman este rapitorul Emanuelei Orlandi. In fine, romani au fost toti membrii clanului Timisoara, Badalamentu, Provenzanul, Liggiu, Bontadeu, Rijnara, romani strangulatorii nazifascisti Tutu si Concutellului, in mod evident prozeliti ai Garzii de Fier a lui Codreanu.
Acesti romani au distrus imaginea unei tari de persoane oneste, cu frica lui Dumnezeu, potrivnice violentei, cu respect fata de diferentele etnice, religioase si politice. Ce bine ca in sfarsit ne-am dat seama ca ei erau vinovatii, altminteri am fi continuat sa rascolim printre dosarele procuraturilor italo-sovietice fara niciun folos, in vreme ce acum, printr-o buna organizare si cateva razii ale membrilor Ligii Nordului, vom putea in sfarsit sa restabilim legea si ordinea in aceasta tarisoara a noastra fara de noroc.
Nota:
1. referire la filmul “Ciociara” de Vittorio De Sica, realizat dupa romanul omonim al lui Alberto Moravia, in care Cesira, personajul interpretat de Sophia Loren, si fiica acesteia Rosetta sunt violate de un grup de soldati marocani.
2. eveniment simbolic din istoria dreptului penal din Italia, din 1945, ultimul caz in care vinovatii - patru banditi sicilieni - au fost executati.
3. prima femeie ucigas in serie din Italia, care dintr-una din victime a facut sapun.
cele mai sfuntate minciuni se pot demonstra si argumenta cu ajutorul statisticii. conform statisticilor lui ceausescu , romania mergea in zbor, spre fericirea comunista. numai ca propagandistii bolsevici, ai lui ceausescu, au uitat sa mai mearga printre oamenii simpli ca sa vada ca taranul capata o paine cu buletinul cu bunavointa unei vanzatoare.
asta trebuie sa-si aduca aminte romanii de rand care nu sunt initiati in tinele statisticii.
academicianul moisil spunea ca statistica nu trebuie data pe mana oricui, pentruca cu ea se pot argumenta cele mai "sfruntate minciuni"
propaga nda comunista are radacini in italia, pe care togliati, a avut sarcina de la stalin, s-o declare socialista, fara revolutie sangeroasa.
prea subtil pt. multi...
eu inteleg sa te faca tzigan un englez, un german dar italienii acestia mai inchisi la culoare ca noi este penibil.sa te faca ... adica noi tziganii ne facem tzigani intre noi ?!!!??
comunitar si kagaion , nu va duce capul prea mult .nimic nu e mai scarbos decat cel ce-si denigreaza tara de origine . sunteti doi c... i . cat despre bietul furnicu , incapabil sa inteleaga o ironie . ... el este cel putin inocent , pe cand voi doi ...
fara indoiala ca ne intristeaza faiam prosta care ne-o fac unii dintre conationalii nostri in italia dar noi,oamenii de rand care am ramas in tara nu avem nimic comun cu acesti infractori,scapati de sub controlul statului si de sub jurisdictia legilor.cert este ca in lume actioneaza,atat la nivel personal cat si la nivel colectiv o lege universala a compensatiei,bine faci,bine gasesti,mai pe romaneste spus.orientalii au numit-o legea karmei.repet,desi nu ne bucura ce patimesc bieii italieni din cauza unor salbatici ce-si zic romani,nu poti sa nu te gandesti ca ispasesc pacatele stramosilor lor care au venit peste un popor pasnic si curat .le-au (ne),luat aurul,le-au ucis barbatii,i-au dus in sclavie sa moara in arene,le-au violat femeile si le-au distrus tihna lor de oameni asezati.pe columna a fost redata scena unui macel salbatic in care un soldat roamn tineaa in dinti cu salbaticie,de par teasta unui luptator dac.scena a fost stearsa discret la ordinul unui papa care s-a rusinat de acele atrocitati imortalizate in piatra.,numite civilizatorii.personal,am avut o experienta cutremuratoare cand,la rugamintea fiului meu am desenat porttretul imparatului traian.o noapte intrega am fost ,,batuit,,de niste oameni barbosi,amenintatori,indigna ti ca acordam o asemenea consideratie unui cuceritor.spiritul stramosilor nostri nu-si afla odihna pentru ca legea lor era dinte pentru dinte,ochi pentru ochi.ciar imnul nostru aduce ,spre rusinea noastra,laude unui cuceritor.cum ar fi ca irakienii,peste ani sa-l bage pe buch in imn?
spagarul de frattini e cel care a vrut romania in ue...sa se descurce
scrie aici mesajul tau...
pacat ca f. putini italieni vor citi acest articol... si mult mai putini il vor si intelege!
dragi romani si dragi italieni, sa va expun o umila parere. nu uitati ca suntem in epoca informatiei si a globalizarii informatiei. acum mai mult ca oricand poti face din tantar armasar prin intermediul presei cautatoare de senzational pentru a vinde mai mult si a face profituri mai grase. sa ne amintim si de istorie. nu cumva italienii versus imperiul roman au ajuns si pe meleagurile noastre? ce au facut aici? nu cumva au violat, jefuit si ucis, dar nu individual ci in masa? va spun eu ca da, cititi istoria daca nu ati invatat-o la scoala. si apoi daca furi din bogatia altuia, inseamna ca tu o depozitezi la tine acasa sau in tara. si daca ucizi sau violezi, trebuie sa platesti, poate tot la fel, caci cum zic evreii: "dinte pentru dinte si ochi pentru ochi". ca daca imi violeaza vreun italian sora, doar nu oi aplica principiul biblic, adica ii dau si cealalta sora. nu? sau voi asa faceti? ei bine nu incurajez aceste deviante. dar vreau sa mentionez ca tot ce li se intampla unor popoare din partea altora este doar principiul bumerangului, adica ai grija ce faci ca se intoarce impotriva ta. si daca ei ne-au furat in trecut, noi am plecat cu sutele de mii, adica cu armata, sa ne recuperam bogatiile furate. ei tot cu sutele de mii au venit. asa ca... suntem chit. :)
idem m0r0m3t3 pt furnicu: amice... esti i d i o t :))
din pacate, probabil ca exista destui idioti italieni care citind articolul, (sau doar titul, dupa capacitate) vor spune: vezi ca aveam dreptate? pina si eco confirma! la urma urmei ironia este un instrument folosit (si inteles) de pesoane cu anumita inteligenta
superb ! ce pacat ca un scriitor italian "ne ia apararea" , iar condeiele romanesti , atit de sforaitoare cind se lauda pe ele , sint preocupate de prostii si servilisme
amice... esti I D I O T :))
cind vulpea nu ajunge la struguri ..spune sa sint acrii. nu mai jigniti poporul italian, ca noi am dat buzna cu sutele de mii peste ei , si nu invers.
desigur ca umberto ha raggione... dasr asta nu schimba situatia nici cu un milimetru. cine-i convinge pe cei veniti fara speranta si care n-au nici casa nici servici, ca in tara sint mai multe sanse sa traiasca omeneste'?sint mai multe locuri de munca acolo decit aici, si ar usura situatia celor care aici muncesc si sint cinstiti.
articolul spune totul in introducere: italienii sunt incestuosi si perversi: cuprinsul ironizeaza conationalii italieni, in genul: hotul adevarat arata cu degetul spre altul. procentul de 7,8% este mic, dar, totusi, rusinos...
se pare ca titulul e cel care da tonul pt tine.
citeste pana la capat si apoi mai gandeste un pic. doar un pic.
dupa atata ura improscata contra romanilor nici macar nu realizam cat de pro-romanesc este acest articol. umberto eco a facut ceva foarte corect prin scrierea acestuia. este totusi un mare scriitor, asa ca cel mai bine se potriveste un multumim umberto.
ba este contra romanilor, chiar daca incearca sa incheie pacifist. cum dracu' sa nu fie contra tuturor romanilor un articol care se intituleaza "blestematii de romani" ???!!!
de exceptie :)
articolul nu e contra romanilor
nu mai injurati degeaba autoru
daca asa reactionati nu trebuie sa injurati nici acei italieni, sunt oameni ca si voi