“Ei, da’ poti?”, intreaba cealalta, cu o aparenta cumva mai bisericoasa. “..Cum sa nu poti, de ce sa nu poti?”, ridica tonul prima.

“Asa, ca nu te lasa”, replica bisericoasa, cu naduf.

“..Si mai sunt si internetul si prejudecatile. Ba si forfetarul”, am adaugat eu in gand, inchizand cartea din care incercam, fara succes, sa citesc.

 

Interesanta situatie, nu? Si pur romaneasca, in esenta: avem dorinta de a face, indoiala, intrebarile, evaluarea, ba chiar si concluzia, pusa, desigur, chiar inainte de a incepe treaba. Iar cele mai importante segmente ale discutiei nu sunt cele ce tin de ideea in sine si de cine o are, asa cum gresit si facil s-ar putea crede, ci partile cu banii si cu cei ce te lasa sau nu sa faci ceva, la noi.

 

Colegii mei de la Ziarul Financiar au demarat o campanie care isi propune sa identifice o strategie de dezvoltare a Romaniei in urmatorii ani, o platforma de dezvoltare a Romaniei. Cam in aceeasi liga am jucat si noi, in revista, in momentul in care incercam sa identificam cateva sectoare economice cu potential de dezvoltare in Romania, dupa resetul adus de criza economica.

 

De fapt cred ca demersurile noastre ar trebui completate cu ceva mult mai amplu si mai dificil, cu ceva ce transcende nevoile de finantare ale batranelor doamne ce intentioneaza sa deschida o sala de filme porno. Este vorba de schimbarea unor mentalitati, a unui mod de gandire caruia ii suntem prizonieri cu totii, de la doamna cea bisericoasa care credea ca “nu te lasa” sa faci ceva pana la ministrul Pogea care chiar nu te mai lasa sa faci ceva.

 

Pentru a ma face inteles voi folosi o analogie dintr-o stiinta mult mai economica decat pare, din ecologie: este vorba de organismele stenotopice si euritopice. In jungla Amazonului, climatul este destul de comod si de stabil incat permite fiintelor sa supravietuiasca fara sa fie nevoite sa se deplaseze pe distante mari sau sa fie nevoite sa se adapteze unei zone sau alteia. Aceasta face ca fiintele sa devina cel mai bine adaptat organism unei anumite zone, dar aceasta are o suprafata destul de redusa. La cativa kilometri distanta, intr-o zona diferita (mai uscata sau poate inundata sau umbrita) vom descoperi alte fiinte perfect adaptate mediului lor. Acestea sunt organismele stenotopice.

 

In zona polara situatia se schimba: fiintele trebuie sa isi adapteze organismul unor variatii mari de temperatura, sa se deplaseze pe distante mari pentru a se hrani si sa se adapteze unor schimbari rapide de mediu. Iar vietatile euritopice chiar asta fac: se adapteaza, merg mii de kilometri in cautarea hranei si se descurca si la minus 30 de grade si la plus 20. 

 

Si stiti ce-i interesant? Ca tundra polara sau oceanul arctic adapostesc o mult mai mare varietate de fiinte si de specii si o mai mare cantitate de biomasa decat jungla, unde aparent e mai comod de trait. Eu cred ca romanii ar trebui sa devina fiinte euritopice in oceanul globalizat, daca vor vrea sa le fie bine. Asta dupa ce ani de zile s-au luptat pentru mediul lor stenotopic.

 

In traducere asta inseamna: sa lasam batranele doamne sa isi faca cate un cinema porno. Daca isi doresc asta. Fara a le pune piedici, fara a le ironiza, ajutandu-le, finan­tandu-le, lasand piata, clientii sa le judece si sa hotarasca daca oferta lor este ceea ce le trebuie. Am pierdut 20 de ani din viata incercand sa ne adaptam unui nou mediu, dar constatam acum, cand criza economica domoleste entuziasmul facil, ca o mare par­te a societatii si a economiei nu au mers in directia care trebuia. Atentie, am spus “nu in directia care trebuia” si nu “directie gresita”. Am devenit niste vietati stenotopice, perfect adaptate unui mediu anume, in loc sa incercam sa ne adaptam la mediul planetar.

 

Sa ne gandim la Sidex. A fost, in perioada in care a fost proprietatea statului, un exemplu de adaptare la mediul romanesc: a tinut in spate un numar de alte companii, alintate atunci drept capuse, plus un numar de muncitori si economia unei intregi zone, basca o serie de conexiuni in mediul politic. Dar pierdea peste un milion de dolari pe zi si ar fi pierdut in continuare, daca romanii n-ar fi fost impinsi sa privatizeze combinatul.

 

La trei ani de la privatizarea din 2001, Sidex castiga un milion de euro pe zi. Dar combinatul iesise din paienjenisul stenotopic romanesc - politica, coruptie, birocratie, lipsa de profesionalism compensata cu exces de gurism. Sigur ca evolutia sa este discutabila si influentata de mult mai multi factori acum, in conditii de criza si intr-o economie globala, dar exemplul transformarii suferite este graitor si valabil. Si nu cred ca la Galati a trebuit lucrat, pentru transformare, cu formule savante sau cu schimbari majore, aplicate la mii si mii de persoane, ci, pur si simplu, a fost aruncat ceea ce era de aruncat.

 

Daca societatea romaneasca va elimina in urmatoarea perioada ceea ce e de eliminat, ceea ce ii franeaza mersul: o serie de menta­litati (de pilda impulsul de a o ironiza in mod tembel pe doamna cu cinematograful, dar e cel mai benign exemplu), un anume mod de viata, bazat pe birocratie idioata sau pe relatii, un numar de compromisuri sau un soi de fatalism.