Punct si de la capat. Despre miscarile politice pe plan intern am tot vorbit, in ultimele saptamani. A sosit timpul sa punem lucrurile in context.

Pentru ca in politica, la fel ca si in poezie, odata scoase din context, lucrurile incep sa isi piarda sensul. Noima. O expresie de genul "musca dintr-o portocala" nu spune mare lucru. 

Pe cand "amurgul musca din soare ca dintr-o portocala sangerie" e cu totul altceva. La fel si cu politica externa.

Si la acest capitol, Traian Basescu a inceput in forta - si asta inca inainte de a ajunge presedinte. Haideti sa recunoastem: desi unii erau incredintati de abilitatile sale in politica interna, practic nimeni nu a impins optimismul atat de departe incat sa parieze si pe potentialul candidatului in materie de diplomatie. Mesa, cravata si stilul, in ge-neral, nu se potriveau si pace cu profilul diplomatului versat(il). Se parea ca ii lipseste inclusiv bagajul minim de cunostinte necesar unui asemenea demers. Tocmai de aceea, lansarea - in plina campanie electorala - a ideii unei axe privilegiate Washington-Londra-Bucuresti a fost primita cu sentimente osciland intre ridicari din sprancene si ori-pilatie genuina. Cum? Cand Europa iti bate la usa, tu ii raspunzi prin vizor sa mai astepte cinci minute? Asta fie e nesimtire, fie inconstienta.

S-a dovedit a fi un calcul cat se poate de rational. Pentru ca, in ultimii ani, vanturile politicii internationale au inceput sa bata mai altfel - mai agresiv, cu o obraznicie si o inconstienta care amintesc pe undeva de perioada Razboiului Rece. Marile puteri se ascund tot mai putin dupa degete. Au renuntat la multe dintre fineturile cu care ne obisnuiseram in anii ‘90 si au scos pe masa, fara prea multa jena, atat batul cat si morcovul. In rolurile protagonistilor principali, George W. Bush si Vladimir Putin - o combinatie din seria "sacul si peticul" - al caror stil diplomatic a luat prin surprindere o lume intreaga. Atat unul cat si celalalt vor mai mult si mai repede.

Atat unul cat si celalalt au viziuni globale, marete, care nu se incurca in jumatati de masura si sfieli democratice. O asemenea atitudine rezoneaza perfect atat cu stilul presedintelui nostru, cat si cu - aparent paradoxal - stilul consilierului sau in materie de politica externa, Andrei Plesu. Marinarul si intelectualul impartasesc aceeasi vocatie pentru praxis, pe linia Heidegger-Arendt: ceea ce ramane, in ultima instanta, e actiunea. O decizie, buna sau rea, e preferabila unei eterne dileme de genul magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan plasate la distante egale. In viata de zi cu zi, dilematicul Plesu ii prefera, dupa cum singur declara, pe "baietii rai" din seria Reagan-Bush. Putem face psihanaliza sau putem merge mai departe.

Cand isi facea intrarea la Cotroceni, pe tabla de sah prezentata lui Basescu, Romania nu mai figura pe frontiera lumii occidentale - interesele geo-strategice ale Vestului (carora carcotasii le spun, mai simplu, petrol) mutasera deja frontiera spre est. Georgia, Ucraina si, pro-babil, Moldova se afla acum pe frontiera. Asa ca nu mai suntem valahi. "Valahi" vine din latinescul "valum" (de acolo si Wales, valoni etc.) si desemna popoarele traitoare la marginea imperiului roman, in a caror sarcina intra apararea valului de pamant ce marca frontiera imperiului. Din acest punct de vedere, putem, asadar, respira usurati.

Pentru Putin, insa, o asemenea deplasare de frontiera nu poate fi acceptabila in ruptul capului. De aici si racirea relatiilor ruso-americane, sprijinirea de catre Rusia a programului nuclear iranian, imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si China, criza ucraineana, framantarea moldava etc. In buna traditie, Europa incearca si ea sa profite, pe diferite voci, de pe urma inclestarii ruso-americane pe frontiera, strecurandu-se discret printre crapaturi. Si bine face. Unei doamne batrane nu-i sade bine sa dea cu pumnul in masa.

Ce face, insa, Basescu? Basescu face metafore. Nici un presedinte postdecembrist (ce-i drept, n-am avut multi) nu a reusit un asemenea tur de forta intr-un interval atat de scurt de timp: de la Londra la Chisinau, de la Chisinau la Moscova, cu Washingtonul programat peste cateva saptamani - iata o performanta diplomatica laudabila si graitoare totodata. La fel ca in politica interna, si in cea externa presedintele forteaza extremele. Chiar daca nu l-a citit pe Nichita Stanescu, va fi avut grija Andrei Plesu sa ii explice cum functioneaza metaforele - punand cap la cap contrariile. "Intunecand intunericul/iata portile luminii." Alegand sa minimalizeze Uniunea Europeana si sa se alieze trup si suflet frontieristilor "axei Washington-Londra", Basescu a avut grija ca urmatorul pas sa fie in directia Moscovei.

Dar ce pas! Mic pentru Basescu, urias pentru un presedinte al Romaniei! Sa afirmi verde-n fata (dar asta dupa ce ai sustinut fatis democratizarea Moldovei) ca n-ai venit sa discuti nici problema tezaurului, nici pe cea a Pactului Ribbentropp-Molotov si sa fii scutit de un val de proteste indignate pe plan intern, e o performanta in sine. Iliescu n-ar fi facut asta, simtindu-se cu musca pe caciula, Constantinescu nu ar fi facut asta fiind prea principial. Basescu nu e nici una, nici alta. De aceea isi permite sa declare public ceea ce Iliescu (se-condat de Melescanu) a incercat sa vare sub covor - instalarea unui Fir Rosu intre Bucuresti si Moscova - declaratie care, in mod normal, ar fi starnit o furtuna politica in tara. Cum insa, in regimul Basescu, vremurile insele sunt anormale, declaratia s-a inscris in limitele firescului.

Asa ca, la ora asta, toata lumea se scarpina-n cap, incercand sa descifreze mesajul presedintelui - si noi, electora-tul, si ele, cancelariile lumii. Un singur lucru e cert: ca lucrurile se misca. Praxisul a luat-o la vale si continua sa se rostogoleasca. Daca deciziile radicale in materie de politica externa se vor termina cu bine sau nu, nu stim nici noi, nici Basescu, si nici Plesu. Genul acesta de diplomatie te poate duce fie la bal, fie la spital. Pana una, alta, eu ma bucur. De la un sef de stat nu astept moralitate. Dimpotriva. (A se vedea cazul Antonescu.) Astept sa isi sacrifice moralitatea pe altarul interesului national.