În ultima vreme, au devenit tot mai frecvente discuţiile aprinse despre salariile pe care le cer tinerii la început de drum. Mulţi angajatori şi membri ai celorlalte generaţii consideră nerealist faptul că un tânăr aflat la primul loc de muncă îşi doreşte un salariu de 5.000–6.000 de lei net. „Păi eu pe vremea mea am început cu salariul minim.” spun mulţi. Însă care e realitatea economică de astăzi şi care sunt costurile reale ale traiului în România anului 2025?

Potrivit datelor oficiale frunizate de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România, coşul minim de consum pentru o persoană adultă singură este de 4.322 de lei pe lună. Această valoare a fost recalculată în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2025, raportat la septembrie 2024. În septembrie anul trecut, coşul minim fusese calculat la 3.972 lei pe lună. Aşadar, salariile de 5-6.000 de lei pe care generaţia Z le cere nu sunt o dorinţă subiectivă, ci o evaluare oficială a costurilor minime necesare pentru un trai decent.

Conceptul de „coş minim de consum pentru un trai decent” presupune acoperirea unui set de nevoi esenţiale: locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, igienă, educaţie, sănătate, transport, comunicaţii, recreere, dar şi cheltuieli neprevăzute precum probleme medicale sau evenimente familiale.

Cu alte cuvinte, nu vorbim despre lux, ci despre normalitate — despre posibilitatea de a trăi fără stresul permanent al supravieţuirii.

Prin contrast, salariul minim net în România anului 2025 este de doar 2.575 de lei (4.050 de lei brut). Aşadar, un angajat plătit cu salariul minim câştigă cu aproape 40% mai puţin decât costul minim al traiului decent. Datele arată că din 2020 până în 2025, valoarea coşului minim de consum a crescut cu 56%, în timp ce salariul minim nu a ţinut pasul. Rezultatul? Un decalaj tot mai mare între veniturile reale şi costurile vieţii. Şi desigur dorinţa tinerilor (şi nu numai) de a fi plătiţi corect într-o piaţă care doare se preface că nu îi aude.

În aceste condiţii, întrebarea firească este: de ce se aşteaptă mereu ca angajatul să „strângă cureaua”? De ce este criticat pentru că cere o remuneraţie care să-i permită să trăiască, nu doar să supravieţuiască, în timp ce responsabilitatea ajustării nu cade şi asupra angajatorilor? A cere un salariu care acoperă nevoile de bază nu este o pretenţie exagerată, ci un act de normalitate într-o economie care ar trebui să fie echitabilă.

Mai mult, din perspectiva performanţei şi motivaţiei la locul de muncă, problema devine evidentă: dacă un salariu nu acoperă nici nevoile de bază, nu mai vorbim despre motivaţie şi performanţă, ci despre supravieţuire. Iar din supravieţuire nu se naşte performanţă, loialitate sau implicare. Este nerealist să cerem productivitate şi eficienţă de la angajaţi care trăiesc constant sub presiunea financiară.

Interesant este că, încă din anul 2000, legea prevede că „coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată” (OUG nr. 217/2000). Cu toate acestea, prevederea nu a fost aplicată nici până astăzi, pentru că Institutul Naţional de Statistică nu a stabilit în mod regulat valoarea acestui coş, deşi ar fi trebuit.

Prin urmare, discuţia despre tinerii care cer salarii de 5.000–6.000 de lei nu este una despre aroganţă sau lipsă de modestie, ci despre adecvarea între venituri şi costurile reale ale vieţii. Atunci când un trai decent costă peste 4.000 de lei, cerinţa unui salariu puţin peste acest prag este justificată şi necesară.

Poate că, dacă punem alături cele două sume — 5.000 de lei, cât îşi doresc tinerii ca salariu, şi 4.322 de lei, valoarea coşului minim de consum — angajatorii vor înţelege că această cerinţă nu este deloc exagerată.

Oana-Maria Ioniţă este social media manager, Ziarul Financiar, BUSINESS Magazin, După Afaceri PREMIUM