Dennis Gartman, editorul The Gartman Letter, un comentariu zilnic despre evolutia pietelor, a apreciat saptamana trecuta, la un post de televiziune, ca avem de-a face cu o bula aurita si ca “pretul aurului va continua sa creasca pana se va opri”.

M-am gandit cum as reactiona daca as fi abonat la comentariul domnului Gartman si as citi un asemenea sfat. Dar omul era la televizor si parerea sa se adresa vulgului, care vulg, daca ar fi beneficiat de un sfat de genul "pretul unciei de aur va atinge in x luni multe mii de dolari" (acum e ceva peste o mie), s-ar fi napustit peste aurari si le-ar fi cumparat toata marfa. Asa ca Gartman a spus exact ce trebuia sa spuna la TV, la momentul potrivit.

Imediat dupa povestea cu Gartman, in contextul "fa ce trebuie la momentul potrivit" mi-am amintit de: unu - declaratia unui candidat la Presedintia Romaniei care ne spune ca peste 20 de ani o sa traim minunat in Romania, dar si, doi, de aventura amazoniana a lui Henry Ford. Nu o sa insist in privinta declaratiei candidatului (scriu acest text vineri, chiar inaintea Marii Dezbateri), vreau numai sa spun ca, daca stia asta, de ce nu a inceput cu misionariatul "ce bine o sa traiti/traim la un moment dat, eu fac totul pentru asta!", asa, cu vreun deceniu sau mai mult in urma.
In 1927 Henry Ford avea 65 de ani si cauta un mod de a rupe monopolul european al cauciucului; era in stare sa produca toate piesele de care avea nevoie pentru masinile sale, dar nu avea cauciuc pentru roti. Asa ca a luat de la guvernul brazilian peste un milion de hectare de teren si a trimis doua vapoare pline cu materiale si oameni in Brazilia, pentru a planta arbori de cauciuc, ca sa caute aur si petrol si pentru a exploata cherestea. Planul prevedea transformarea regiunii dupa modelul american - canalizare, spital, biserici, cinematograf, linii de productie si fabrici, scoli, hamburgeri si lectii publice de dans.

Modelul american nu a tinut cont de modelul brazilian: lipsiti de specialisti in arbori de cauciuc, americanii au plantat copacii prea apropiati, iar muncitorii au inceput sa sufere din cauza insectelor si a bolilor. Au trebuit sa mute orasul. Ford, un puritan, a interzis alcoolul si tutunul in oras. Palmasii brazilieni s-au revoltat si a fost nevoie de interventia armatei. Ford a acceptat aparitia unei zone a pacatului, cu baruri, cluburi, chiar si un fel anume de hoteluri si a crezut in steaua sa norocoasa, in declansarea unei "Goane dupa cauciuc".
Dar intre timp cineva a inventat cauciucul sintetic.

Iar Ford a fost nevoit sa isi accepte infrangerea: in 1945 abandona proiectul, dupa ce pierduse de-a lungul anilor echivalentul a 200 de milioane de dolari in banii de astazi. A luat de la guvernul brazilian un fleac de suma pentru milionul acela de hectare. Niciun gram de cauciuc brazilian nu a ajuns in America.
Sa privim acum cu ochii lui Ford bula aurita. Cantitatea de aur de care dispune acum lumea este limitata, in jur de 160.000 de tone. Este o valoare sigura, productia anuala nu este foarte mare, se preteaza depozitarii, este o valoare.

Dar daca as fi Henry Ford sau as sti istoria cauciucului brazilian, nu mi-ar pasa foarte tare de pretul aurului. Daca de aur se ocupa specialistii in piete si speculatorii, aurul m-ar putea imbogati sau nu. Daca ma iau dupa ce spune Gartman la TV, sigur nu. Si, dupa cum bine observa cineva, aurul nu se pierde, el se transforma la nesfarsit, din lingouri in bijuterii si apoi din nou in lingouri, lucru care nu-i adauga valoare reala. Cheia esecului lui Ford este aparitia cauciucului sintetic intr-o varianta ieftina si pretabila productiei de masa. Henry Ford a ales sa se concentreze pe partea gresita a pietei, cautand naturalul intr-o zona unde artificialul era cuvantul.

In prezent in lume se vorbeste despre apusa era a petrolului, care este pe terminate. Dar foarte putina lume vorbeste despre alte materii care se termina si unde cercetarea plus un dram de noroc plus ceva finantari se poate transforma in mina de aur.
In mai putin de zece ani hafniul, un metal folosit in industria spatiala, in electronica, dar si pentru controlul reactiilor nucleare din centralele atomice se va termina. Galiumul, cu numarul atomic 31, este un metal folosit pentru infloritoarea industrie a ecranelor LCD si unii spun si anul in care rezervele se vor epuiza - 2017. Iridiul, numarul 49 in tabelul lui Mendeleev, este aditiv pentru carburanti, ajuta la controlul reactoarelor atomice si este folosit si la LCD - uri; in cinci, cel mult zece ani se va epuiza. Zincul in 20 - 30 de ani, argintul in 15 - 20 de ani, uraniul in 30 - 40 de ani. Si multe alte metale si materiale, iar recuperarea celor mai multe nu este posibila.

Este o bula inversa a metalelor rare, daca vreti. Este o oportunitate pentru investitii, pentru laboratoarele de cercetare, pentru teme de dezvoltare, pentru cei ce vor sa traiasca bine mai repede de 15 - 20 de ani.Asa ca acum cel mai potrivit lucru si la momentul potrivit ar fi o plantatie ca a domnului Ford, dar de hafniu. Si, privind in jur, ma vad nevoit sa precizez ca e un soi de metafora, dar numai pe jumatate.