Departe de Rio si de Sao Paulo, in zonele mai sarace din nordul Braziliei infloreste un gen muzical numit “technobrega”. Ceea ce este special in acest caz este ca in jurul muzicii s-a creat un fel de ecosistem economic care evolueaza intr-un mod care poate parea haotic. CD-urile cu aceasta muzica nu se gasesc prin magazine - ci doar prin piete si talciocuri - si sunt toate copii pirat. Preturile sunt pe masura si toata lumea e fericita.

De pilda, un DJ e fericit ca CD-urile mixate de el se vand fara ca el sa-si faca probleme cu distributia, pentru ca astfel ii creste popularitatea si poate castiga mai mult. Cand intra intr-o sala de spectacol, amatorul de technobrega poate comanda inregistrarea concertului, pe care o primeste pe mai nimic la iesire si, de regula, o multiplica artizanal si o scoate “pe piata” inca de a doua zi. O ecuatie simpla in esenta: costurile de distributie, de depozitare si tot ce mai implica sistemul clasic ar ridica preturile la un nivel care ar face marfa inaccesibila multora dintre potentialii clienti. Piratii sunt de fapt partenerii artistilor, care castiga mai ales din spectacole.
 

Iata deci ca technobrega propune un model in care “piratii” sunt integrati in sistem, iar proprietatea intelectuala nu este un punct esential al jocului. In contrast, in lumea occidentala restrictiile impuse de copyright au devenit atat de apasatoare, iar legile atat de incalcite, incat mi-e greu sa-mi dau seama daca o copie in format mp3 pe care o fac dupa un CD pe care l-am cumparat este sau nu legala.

Pe de alta parte, vorbim de zeci de milioane de oameni care partajeaza muzica si filme prin internet si toate eforturile facute de asociatiile marilor firme de media ca sa stopeze fenomenul nu au facut altceva decat sporeasca aversiunea fata de modelul actual al proprietatii intelectuale. Din aceasta stare de spirit s-a nascut Partidul Piratilor din Suedia, iar ideea este preluata in tot mai multe tari. Evident, “pirateria” pe care o promoveaza este o figura de stil (atractiva, ce-i drept) si ceea ce pune in discutie partidul depaseste cu mult in anvergura simpla protectie a celor care partajeaza resurse sub copyright in internet. Este vorba de intregul sistem al proprietatii intelectuale.
 

Partidul a luat fiinta in 2006 si, desigur, a parut cel putin excentric. Poate din aceasta cauza a avut o prezenta in media demna de invidiat, cu prezentari la BBC si chiar un articol in Wired. Participarea la alegerile nationale din Suedia nu a fost chiar un succes, partidul obtinand doar 33.000 de voturi, insa aderentii nu s-au descurajat. La inceputul acestui an, piratii aveau circa 20.000 de membri, dar in luna aprilie sentinta pronuntata in cazul sitului Pirate Bay a scandalizat opinia publica, iar rezultatul a fost ca doritorii au facut coada ca sa intre in partid. O luna mai tarziu partidul se apropia de 50.000 membri si avea cea mai puternica organizatie de tineret din Suedia.

Rezultatele sondajelor dinaintea recentelor alegeri europarlamentare au confirmat aceasta crestere, plasand formatiunea pe pozitia a treia in randul fortelor politice suedeze, cu circa 8% din optiuni. In cele din urma, piratii au obtinut aproape 226.000 de voturi (7,13%), ceea ce le permite sa-l trimita la Bruxelles pe Christian Engström si, daca Tratatul de la Lisabona ar intra in vigoare, ar mai obtine un fotoliu. Performanta se explica prin atractia pe care partidul a exercitat-o asupra tinerilor intre 18 si 29 de ani, care de obicei au o rata mica de participare la vot si prin platforma politica simpla si clara, exprimata succint in trei puncte: reformarea sistemului de copyright, abolirea patentelor si respectarea dreptului la viata privata al cetatenilor.
 

Cei care au retinut din aceasta simpla agenda doar sustinerea pentru legalizarea (si chiar incurajarea) partajarii de fisiere in internet au pierdut din vedere “the big picture” (vederea de ansamblu). Partidul Piratilor este poate prima formatiune politica post-industriala. Proprietatea si libertatile individuale au fost notiunile in jurul carora s-a facut politica in toata epoca moderna, iar cand proprietatea intelectuala tinde s-o depaseasca in insemnatate pe cea materiala, este firesc - si nicidecum excentric - ca interesul sa se indrepte spre aceasta. Este evident ca atat copyright-ul, cat si patentele sunt sisteme specifice epocii industriale si ca nu mai fac fata realitatilor tehnologice din lumea de azi. In opinia multora, sunt frane in calea progresului si a dezvoltarii, deci trebuie reformate. Aceasta este miza, nu “filme si muzica moca”.