Vineri seara te uiti la televizor si, zapand, dai de premierul roman; este intrebat cum e cu banii trimisi de romanii din strainatate si nu poti sa nu remarci zambetul de pe mica si nadusita fata, precum si automatismul verbal de genul <..da, da, sa le dea Dumnezeu sanatate..> (citatul nu este exact, dar ideea ramane).

 

Pe urma afli la revista presei cum a gresit fundamental, cu o “liniuta”, Ministerul Educatiei subiectul tezei unice la istorie, asta dupa experienta nefericita de la teza la limba romana de acum doua saptamani si dupa ce subiectele la istorie au trecut prin “trei filtre”, orice va fi insemnand aceasta.

 

Am trasat pana acum o linie intre capatul imputit al strazii Patriei si capetele luminate ale natiei. Nu as vrea sa fiu gresit inteles, scriitura mea nu contine nicio doza de peiorativ, ci uneste niste adevarate simboluri - poporenii care profita de geografia spatiului urban pentru a-si rezolva problemele fiziologice pe strada al carei nume este mai mult decat un simbol (daca se numea Brandusei, nu avea textul niciun chichirez) sunt in stransa legatura cu tot ceea ce se afla in spatele banilor trimisi de romanii din strainatate - fiziologie in fundul curtii, saracie, somaj, aspiratii, tabla pe casa si cheltuielile din primavara, cu tractorul si samanta, ale parintilor.

 

Intre cele doua capete stau liniutele Ministerului Educatiei, mai multe si mai importante decat aceea care separa Armata I de Armata a II-a. Cu totul obtinem Romania, o tara lipsita de primavara pentru ca nu avem nici macar o floare. Asta era o metafora si vrea sa spuna ca tara s-a dezvoltat, daca acesta este termenul corect, la intamplare, conjunctural, de suprafata si neconvingator. Pentru a fi altfel, am fi avut nevoie nu de strategii savante, ci numai de perseverenta, continuitate si bun-simt.

 

Or, perseverenta romaneasca se regaseste in subiectele tezelor unice, in greseala, continuitatea romaneasca in banii capsunarilor si bunul-simt al romanilor la capatul strazii Patriei. Repet, nu vreau sa supar sau sa jignesc pe nimeni, dar trag tuse groase pentru a fi inteles.

 

Tot pentru a fi inteles voi da un exemplu, al insulelor Barbados si Jamaica; este vorba de ceea ce se cheama un studiu al gemenilor, un instrument puternic de studiu in stiintele sociale - studiezi doua entitati identice, dar care au evoluat diferit, tocmai pentru a intelege ce produce schimbarea si cum se intampla aceasta.

 

Profesorii universitari Peter Blair Henry si Conrad Miller au incercat sa afle cat de profunde sunt corelatiile intre performanta economica si institutii, in conditiile in care diferentele sociale si culturale practic nu exista. Barbados si Jamaica au fost colonii britanice, cu economii adecvate teritoriilor insulare, care si-au inceput epoca moderna cu institutii practic identice - democratii parlamentare si legislatie bazata pe filonul britanic. Dar, din 1960 si pana in 2002, PIB din Barbados a crescut de trei ori mai repede, iar diferenta dintre venituri este de cinci ori mai mare decat in momentul declararii independentei.

 

Explicatia celor doi este ca Barbados a aplicat politici macroeconomice sanatoase: in lupta cu deficitele si cu inflatia a evitat nationalizarile, a mentinut implicarea statului in economie la un nivel minim si a adoptat o strategie de crestere pe termen lung, alaturi de mentinerea unui nivel decent al cheltuielilor bugetare (parca citim un manual, nu?). In schimb, locuitorii din Jamaica au acumulat tensiuni sociale si somaj, au obtinut promisiuni politice de aplicare a “socialismului democratic”, totul pe un fond de implicare excesiva a statului in economie (si aici e ca la manual, nu?).

 

Citind concluziile simple ale studiului celor doi profesori, mi-am schimbat un pic opinia despre presedintele Obama, care mai deunazi m-a facut sa marai, atunci cand a anuntat, victorios, ca a solicitat o reducere cu 17 miliarde de dolari a bugetului federal de anul viitor. La miile lor de miliarde de dolari, 3.500 mai precis, suma mi s-a parut ridicola si gestul gratuito-populist. Acum i-as spune responsabilitate - 17 miliarde de dolari sunt multi bani (si nu, in continuare nu pic de dragul presedintelui american). Comparatiile cu bugetul Romaniei si cu modul in care sunt repartizati, cheltuiti si eventual economisiti banii si cum sunt alese prioritatile sunt usor de facut si las altora aceasta bucurie.

 

Insulele din Caraibe ne invata ca economia si bunastarea nu incep cu fierul de plug si nu se termina cu ghiseul bancii - ci trebuie sa includa perseverenta, continuitate si bun-simt, responsabilitate si echilibru.

N-ar fi mai bine sa dam foc, pur si simplu, cartilor, daca tot ne incurca?