În urmă cu circa trei decenii, Faringosept era prima opţiune pentru durerile în gât, iar Eugenia devenea alegerea logică atunci când pofta de dulciuri era prea mare. Iar pe masă, sticlele de apă minerală erau Borsec. Şi erau sticle de sticlă.

Anii au trecut, iar Faringosept a fost înlocuit cu Strepsils, Eugenia a „devenit“ ciocolată Mars, iar brandurile străine precum Zara sau H&M şi-au făcut tot mai des loc în şifonier, înlocuind cămăşile Braiconf ori pantofii Guban.

Era perioada 2005-2008, anii de boom ai economiei, când mărcile străine îşi trăiau anii de glorie în România.

A venit apoi criza şi, odată cu ea, comportamentul de consum s-a schimbat, iar asta nu doar pentru că românii au devenit mai atenţi la modul în care îşi cheltuiesc banii, ci şi pentru că a renăscut treptat un soi de patriotism care până atunci fusese adormit.

În primii ani ai capitalismului, brandurile locale au intrat într-un con de umbră, iar tot ce purta pecetea străinătăţii era pus în coşul de consum.

Ultimul deceniu – sau poate ultimii 15 ani – a adus însă o schimbare: „made in Romania“ a căpătat valenţe pozitive într-o perioadă în care s-a trezit nostalgia după gustul de altădată.

Astfel, mărci locale cu istorie precum Faringosept, Borsec, Rom, Pegas sau Timişoreana sunt cele care creează o punte cu trecutul, fără a ignora prezentul şi preferinţele consumatorului de astăzi.

Iar alături de ele, economiei „made in Romania“ i se alătură alte sute, chiar mii de mărci create în ultimii 35 de ani, care vin să ducă mai departe tradiţia brandingului românesc.

De ce e important acest lucru?

În perioadele dificile, oamenii îşi întorc faţa către brandurile în care au încredere. Chiar şi când situaţia economică e dură, chiar şi când preţul devine argumentul principal în procesul de cumpărare, brandul continuă să conteze pentru că el este, până la urmă, un garant al promisiunii unei companii.

Astfel, într-o vreme precum cea actuală, marcată de multiple provocări – pe plan economic, politic şi geopolitic – mărcile pot culege roadele relaţiilor pe care le-au ţesut de-a lungul istoriei lor.

Acum două decenii, ideea de brand românesc nu avea aceleaşi valenţe pozitive pe care le-a căpătat ulterior. Mărcile internaţionale erau căutate şi preferate de un consumator care căuta „gustul” sau „aerul” occidental.

Între timp însă, companiile autohtone s-au maturizat, s-au adaptat şi, odată cu ele, şi consumatorii au înţeles că a le cumpăra şi a le susţine reprezintă, de fapt, un act de susţinere a economiei locale în ansamblul său şi de susţinere, totodată, a propriei bunăstări.

Dincolo de maturizarea brandurilor româneşti, în ultimii ani am asistat totodată la înmulţirea lor. Speranţa e ca în continuare, an de an, indiferent de contextul economic, să apară nume noi care să crească încet, dar sigur. Iar mărcile deja existente să se dezvolte şi, de ce nu, să devină branduri cu recunoaştere internaţională.

Deja există câteva exemple, dar loc cu siguranţă mai e.

Bitdefender, Dacia şi Gheorghe Hagi sunt, poate, în acest moment, cele mai puternice nume româneşti dincolo de granţă, cunoscute de miliarde de oameni din toate colţurile lumii.

Dar ele nu sunt singurele mărci care au scris şi continuă să scrie istorie, local şi internaţional totodată.

E important însă ca aceste poveşti să fie spuse clar. Şi să fie auzite. Şi nu doar atât, ci şi să fie ascultate. Pentru că deşi pentru un consumator contează produsul, contează preţul, contează ambalajul şi mai contează şi multe alte lucruri, contează şi povestea.

Antreprenorii trebuie să aibă încredere în munca lor şi a echipelor lor. Şi trebuie să aibă curajul să se lupte cu companiile străine, atât pe teren propriu, acasă, cât şi în deplasare.

„Astăzi, comerţul este global, iar a fi un brand cu prezenţă mondială este condiţia obligatorie pentru a putea exista şi în viitor. Presiunea exercitată de brandurile globale asupra celor naţionale este atât de puternică încât multe - aş putea spune chiar majoritatea - mărci naţionale dispar“, spunea acum ceva vreme Eliodor Apostolescu, proprietarul producătorului pufuleţilor Gusto, o companie care are prezenţă pe câteva zeci de pieţe.

Nu ştiu dacă e chiar aşa, cel puţin pe termen scurt, dar să visezi „made” (dream big – trad.) nu strică!  

Cristina Roşca este senior editor, Ziarul Financiar