Cum poate o afacere să profite de creşterea continentului unde românii sunt mai apreciaţi ca oriunde în lume?

Autor: Iuliana Roibu Postat la 07 septembrie 2015 5584 afişări

Discrepanţa dintre problemele continentului african şi creşterile sale economice fabuloase din ultimii ani este principalul motiv pentru care întrebarea „Care va fi viitorul africii?“ stă de multe ori înaintea afirmaţiei „Africa e viitorul“. Cum poţi, ca business românesc, să profiţi de creşterea unui continent unde românii sunt mai apreciaţi ca oriunde în lume?

„În Africa trebuie să fii atent să nu jigneşti pe cineva şi să nu cumva să treci neobservat“, spune zâmbind Sorin Dumitrescu, în mijlocul unei tirade de sfaturi şi de observaţii despre modul cum trebuie să abordezi piaţa africană. Sorin Dumitrescu este de profesie medic şi, după un curs de medicină tropicală pe care l-a făcut în Egipt într-una din verile sale studenţeşti, a rămas conectat la Africa şi la oamenii de acolo, dar a şi dezvoltat o pasiune pentru cultura şi pentru oportunităţile pe care le oferă lumii creşterea economică a ţărilor africane.

În galeria sa de artă de lângă piaţa Dorobanţi, deschide dulap după dulap în care stau bine păstrate diverse obiecte de cult din varii triburi africane, cutiuţe, pipe şi icoane, covoare de rugăciune sau sculpturi. Povesteşte cu răbdare despre fiecare şi despre modul cum învăţarea noţiunilor de bază ale unei culturi poate uşura semnificativ intenţiile de afaceri într-o ţară sau alta. „Sunt greşeli pe care le poţi face foarte facil şi care pot fi decisive, deşi foarte greu de înţeles pentru culturile occidentale“, mai povesteşte Sorin Dumitrescu, care consideră că Africa e o piaţă mai dificilă pentru business decât Orientul Mijlociu: „Africa e un continent pentru care trebuie să te pregăteşti, să înveţi despre obiceiuri şi despre cultura locului. Dacă ai intrat şi ai păşit încălţat pe un covoraş de rugăciune, care arată de altfel ca un preş obişnuit, nu ai ce să mai cauţi acolo. La fel, dacă o firmă crede că îi va impresiona dacă trimite o delegaţie în frunte cu directorul cel mare, bazându-se pe asta pentru a obţine un contract, greşeşte din nou: oamenii de acolo vor să nu fie priviţi de sus, vor relaţii umane, vor să povestească, să te cunoască şi, mai ales, să te placă. Au ceva foarte intuitiv în ei şi se bazează pe acest instinct şi în business“.

A durat destul de mult până când Dumitrescu a decis să transforme pasiunea sa pentru Africa şi legăturile pe care le are cu oamenii de acolo într‑un business. Proiectul pe care l-a lansat la sfârşitul acestei veri este o platformă online care vrea să devină o Cameră de Comerţ Româno-Africană: „Entitatea se va numi Roafrica şi are ca scop reînnodarea relaţiilor dintre România şi Africa şi facilitarea accesului investitorilor/antreprenorilor români pentru investiţii în Africa, dar şi, de ce nu?, invers“.

Plaforma va fi realizată în parteneriat cu Trencadis, compania de tehnologie condusă de Radu Negulescu, are un buget de dezvoltare de 70.000 de euro pentru primul an şi vrea să devină un loc unde companiile româneşti interesate pot afla despre oportunităţile pieţei africane fără a bate drumul până acolo, în schimbul unui membership de ordinul sutelor de euro.

„În prima etapă, va fi o platformă care să faciliteze schimbul de informaţii. Vom avea şi reprezentanţi în ţările africane, care vor transmite informaţii, iar businessurile din România vor avea acces la oportunităţi ca membre ale comunităţii astfel create. Aşadar, prima etapă va consta într-un listing de oportunităţi, dar va fi un listing administrat, verificat şi garantat de noi, prin oamenii de pe teren. Acesta este cel mai important aspect, care va susţine şi dezvoltarea viitoare, când vom avea facilitatoare de comunicare, conference rooms online şi servicii de consultanţă pentru cei care doresc să facă business în Africa. Pentru că să faci business în Africa e complicat. Dacă mă duc eu, Radu Negulescu, să fac un business de IT în Uganda sau în Kenya, s-ar putea să vorbesc absolut singur acolo, pentru că africanii sunt oameni care au nevoie să te cunoască sau să le fii recomandat sau să vii pe o filieră pe care ei o acceptă“, explică Radu Negulescu modul cum va decurge dezvoltarea proiectului iniţiat de Sorin Dumitrescu.

Până la listarea oportunităţilor în platforma pe care o dezvoltă, Negulescu a început deja primul său proiect african, prin People & People, compania dezvoltată alături de Ioan Dan Niculescu şi Vlad Tăuşance după succesul acestora în coordonarea campaniei prezidenţiale online a preşedintelui Klaus Iohannis. Clientul lor este candidat la alegerile prezidenţiale din Somalia, alegeri care se vor desfăşura anul viitor: „În Somalia facem un proiect de consultanţă pe două paliere: lobby pentru schimbarea legii electorale (acum este o structură tribală, care controlează actul politic), fiind o cerinţă a UN ca statul să ajungă la «omul şi votul», şi alegerile prezidenţiale din septembrie 2016 - clientul  nostru este candidat la prezidenţiale şi îi coordonăm atât zona de online, dar şi cea de publicy. Vom participa la scrierea programului politic, dar nu vom participa la campanie la faţa locului“, povesteşte Radu Negulescu, care spune că nu a fost încă în Somalia, dar că va trebui să meargă acolo anul viitor.

A luat proiectul de la începutul anului, iar primele trei luni le-a dedicat studiului alături de echipa sa, „deoarece oamenii de acolo au o cu totul altă gândire, apreciază cu totul alte lucruri de la cromatică până la lingvistică“.

În primul an, RoAfrica ar trebui să atragă 100 de companii româneşti şi cât mai multe oportunităţi din partea africană. Deocamdată, membrii platformei sunt companii precum Axel Telecom, Aqua Proiect, XBS Energy sau producătorul de contoare AEM. Platforma online se va adresa iniţial estului Africii, începând cu Kenya, Uganda şi Rwanda. „Vom începe cu estul Africii, dat fiind că acolo sunt ţările mai dezvoltate şi mai stabile şi tot acolo avem şi parteneri de încredere“, explică Sorin Dumitrescu.

Îndrumarul de afaceri pentru Kenya al Ministerului de Afaceri Externe descrie ţara ca „un pilon de stabilitate în Africa, care, prin alegerile democratice din decembrie 2002 şi decembrie 2007 a devenit un model pentru realizarea tranziţiei pe cale paşnică, democratică şi de soluţionare a problemelor politice complexe. Drept urmare, FMI şi Banca Mondială au reluat asistenţa financiară pentru Kenya în vederea realizării unor proiecte de infrastructură, privatizarea unor regii autonome, aplicării unor programe sociale (educaţie, sănătate) şi de reducere a sărăciei, sprijinirii programelor de reformă economică, schimburilor comerciale şi balanţei de plăţi“. Ţara a beneficiat şi de un salt de vizibilitate odată cu vizita preşedintelui american Barack Obama din luna iunie, „vizită care a indicat Kenya ca o zonă sigură, a legitimat guvernul şi preşedintele şi a dat o undă verde zonei“, explică Dumitrescu, menţionând şi despre acordurile economice pe care le perfectează în acest an ţările africane.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cum-poate-o-afacere-sa-profite-de-cresterea-continentului-unde-romanii-sunt-mai-apreciati-ca-oriunde-in-lume-14702683
14702683
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.